Un angajat al Penitenciarului Giurgiu a fost prins cu peste 300 de comprimate, substanțe dopante de mare risc, pe care urma să le livreze deținuților !

0
770

Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului ilicit de substanțe dopante, în Penitenciarul Giurgiu, în cadrul căreia au prins un angajat al închisorii ce avea asupra sa un număr însemnat de substanțe interzise.

Astfel, la data de 1 aprilie  a fost depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 42 de ani, din municipiul București, angajat în cadrul Penitenciarului, în timp ce, la intrarea în serviciu, ar fi deținut, în bagajul personal, 396 de comprimate de dianabol, ce conțin metandienonă, substanță dopantă cu grad mare de risc.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în perioada 31 martie – 1 aprilie 2023, individul ar fi încercat să livreze, fără drept, produse ce conțin substanțe dopante cu grad de mare risc, respectiv 396 de comprimate de dianabol, care conțin metandienonă.

 La data de 31 martie, bărbatul ar fi preluat de la o benzinărie, din municipiul Giurgiu, comprimatele respective, iar, la data de 1 aprilie, le-ar fi transportat la sediul  Penitenciarului, unde își desfășoară activitatea și le-ar fi introdus, în scopul livrării unor persoane private de libertate.

La data de 2 aprilie, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la livrare cu orice titlu, fără drept, a produselor care conțin substanțe dopante, cu grad de mare risc, a fost reținut, pentru 24 de ore.

Ulterior, față de acesta,   a fost  dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

 Sursa: Corpul Național al Polițiștilor – Poliția română