Istoria are mereu întorsături neașteptate. Cu 70.000 de ani în urmă, Homo Sapiens era o creatură lipsită de importanță, care își vedea de ale ei într-un colț îndepărtat al Africii. Parcursul următoarelor milenii, s-a transformat în stăpânul planetei și călăul propriului său ecosistem.
Comerțul și capitalismul, știința și tehnologia, telecomunicațiile și înțelegerea geopoliticii au contribuit împreună la transformarea lumii într-un sat global. Pe măsură ce transformăm natura, propriile trupuri și minți, familii și societăți, ce preț suntem dispuși să plătim pentru bunăstare și consumism? În ce măsură valorile universale, precum umanismul și egalitatea între sexe, sunt o emblemă a progresului omenirii? Am ajuns în pragul Paradisului sau al Iadului? Ambele variante sunt posibile.
Ne preocupăm de cunoașterea principiului egalității între toți oamenii, dar, în același timp, suntem în cotitură, unde toate conceptele noastre semnificative precum eu-tu, femeie-bărbat, iubire-ură, vor fi golite de conținut. Și, odată ce vom dărâma zidurile închisorii și vom deveni liberi, vom descoperi că, de fapt am evadat într-o curte interioară mai mare a unei închisori și mai mari. Așa cum două note diferite, cântate în același timp, creează o compoziție complet nouă, dezacordul dintre valorile noastre ne obligă să reflectăm, să criticăm și să observăm lucrurile și din alt unghi. Consecvența interioară este doar un semn de reflecție interioară.
Istoria lumii și a omenirii este o istorie a morții (J. Patocka). Prăbușirile și dezastrele nu conduc la sfârșitul istoriei, ci mai degrabă la schimbări și transformări ale istoriei. Corabia plutește pe ape agitate și se va scufunda doar pentru a ieși, din nou, la suprafață. Situația în care ne aflăm astăzi este similară aceleia de la începuturile istoriei. Ceea ce părea la început o cale de urmat se arată acum a fi o răscruce de drumuri. Natura umană se îndepărtează tot mai mult de adevărata cunoaștere. Viața se autosusține. În secolul XXI, consumismul, venerarea propriei individualități, cultul puterii, competitivitatea și transformările permanente denumite lichidități, se combină într-un mare: WOW! (Josef Vlk și Dasa Ciripova)
Fumul se ridică din molozul ultimul viitor luminos de la orizont. Și trecutul este din nou reciclat în concordanță cu noile ordine ale capcanelor de șobolani. Homo sapiens a rămas blocat în capcana prezentului, care este preluat încet și sigur de clovni, fie că ține de viața de zi cu zi, fie de artă sau politică. Oricum, acești clovni nu sunt decât niște comedianți grosolani și grotești pentru publicul spectator. Sunt răi, dăunători și imprevizibili. Într-o lume în care Dumnezeu se abține (poate doar pentru o vreme) să mai vegheze asupra omenirii, cultura populară a transformat clovnul în cea mai actuală încarnare a diavolului.
Nu observăm întotdeauna că zâmbetul amabil li se transformă în rânjet batjocoritor. Acești clovni prosperă în carnavalul capitalismului neo-liberal. Sunt în mediul lor. Doar recent am încetat să mai fim suficient de îndrăzneți încât să distingem adevărul de minciună. Să ne bazăm pe fapte. Oricum, în lumea acestor clovni cu greu poate fi cineva atât de curajos să distingă adevărul de minciună. Ne-am regăsit într-o realitate post-factuală. Într-o lume a entropiei valorilor. Faptele au devenit incerte, ne-patriotice, de neînțeles. Minciunile – elaborate și spontane – domină media. În amurgul epocii rațiunii, Homo Sapiens este din nou obligat să se adapteze. Și să fie gata să își pună masca de clovn, doar pentru cazul…doar pentru a fi capabil să ia parte inconștient la această despărțire triumfală de adevăr și obiectivitate…Cel mai puternic clovn este convins că „Pe adevăr se sprijină doar un ratat…” (Eugen Gindl).
Ora 19,00 – Sala Mare, Compania Teatrală DEBRIS, Bratislava, Slovacia
Dramatizare: Dasa Ciripova
Regia: Jozef Vlk
Coregrafia: Stanislava Vicekova
Efecte Video: Alex Zelina
Scenografia: Jan Ptacin
Costumele: Katarina Holkova
Muzica: Jozef Vlk
Sufleur: Brano Mosny
Coordonare tehnică: Matej Cernusak
Producător: Martina Siranova
Traducere în limba engleză: Martin Solotruk
Distribuție: Daniel Racek, Stanislava Vicekova, Andrea Luptakova