mita11Am scris în nenumărate rânduri despre graba cu care, ANAF, pune proprire pentru sume derizorii în timp de marile prejudicii, tunuri de milioane aduse  statului implicit nouă,  sunt  omise, tergiverate sau pur şi simplu uitate. Prejudicii de miliarde au fost aduse în bugetul statului, de fapt al nostru, al tuturor. Reacţia autorităţilor a fost greoaie sau a lipsit cu desăvârşire – fie că a fost vorba despre dosarul Hidroelectrica, Institutul de Cercetări Alimentare sau Rompetrol, creanţă Libia.

Decidenţi politici si guvernamentali, magistraţi, poliţişti şi mai ales autorităţi fiscale, cu toţii au închis ochii în faţa unor tunuri de milioane de euro.  

Şeful DIICOT recunoaşte el însuşi că efortul statului nu a fost întotdeauna concentrat pe recuperarea acestor produse provenite din infracţiuni.

Daniel Horodniceanu, procuror-sef DIICOT: „Vedeţi aici trebuie început cu paradigma în care am crescut ca procurori. E adevărat că existau reminiscenţe dinainte de 89 când principala a poliţiei şi a Ministerului Public era tragerea la răspundere penală. Şi dacă ne uităm în cod astăzi, vom vedea că scopul acţiunii penale este tragerea la răspundere penală, deci pedepsirea, celui inculpat.”

Tudorel Toader: Nu exista o filosofie a punitiei prin luarea banilor. Exista societăţi europene care prefera să ia banul înainte de a trimite în închisoare…

Trebuie ştiut şi faptul că din suma asta de 7 miliarde nici 30 la suta nu sunt acoperite de masuri asiguratorii, adică mai puţin de o treime nu sunt acoperite de sechestrele puse de diverse parchete. Parchet, organe de urmărire penală, menţinute de instanţa.”

Codruţa Kovesi: „De când sunt şef în DNA, dar şi înainte, când eram procuror general, niciodată, dar niciodată, nu am primit vreo sesizare de la ministerul Finanţelor în care să mi se spună ca într-o anumită cauză un procuror n-a instituit în mod corect si acesta este motivul pentru care nu se execută hotărârile judecătoreşti.”

Abia anul trecut, la presiunile europene s-a înfiinţat o agenţie specializată (Agenţia pentru administrarea bunurilor indisponibilizate), instituţie care încă nu este pe deplin operaţională.

 Este clar că nu a existat o voinţă politică puternică, foarte susţinuta pentru înfiinţarea acestei agenţii, deşi România s-a angajat în cadrul MCV că va înfiinţa o astfel de agenţie.

Cornel Călinescu a fost director în Ministerul Justiţiei şi de ani de zile încearcă să pună pe picioare agenţia care ar trebui să aibă grijă ca produsele sechestrate în timpul procesului penal să nu se devalorizeze.

Acum se implementează un registru naţional care să ajute autorităţile fiscale. O evidenţă clară a evoluţiei fiecărui bun în procedurile penale, de la momentul în care este identificat, evaluat, indisponibilizat.

 Programul a fost susţinut de Elveţia care are un program de cooperare şi ajutor a României – şi pe una dintre axe s-a implicat în proiecte, pe care statul român le-a pus mereu în coada priorităţilor.

Care sunt autorităţile  responsabile pentru recuperarea averilor ilicite?

  George Talos, asistentul ofiţerului de legătură al FBI în România: 

„Înainte să răspundem, haideţi să definim ce înseamnă confiscarea averilor pentru guvernul american. Înseamnă confiscarea legala a proprietăţilor de către guvern, pentru ca proprietatea a fost folosită în facilitarea unei ilegalităţi fie a fost obţinuta din venituri ilicite.”

Gerald Burkin, agent Biroul FBI: „FBI-ul şi alte agenţii din SUA investighează activităţile criminale. În timpul anchetelor încercăm să identificam bunurile obţinute în urma activităţilor ilegale. Odată ce FBI-ul are astfel de informaţii, le da mai departe Ministerului de Justiţie şi Procurorului General, pentru o eventuala condamnare şi confiscarea averilor.”

Experienţa americanilor poate fi fructificată şi în România, doar că e nevoie de voinţă.

 Oricând legislaţia şi practica Americană poate fi un exemplu de urmat.

Activitatea de recuperare a fost îngreunată constant. S-a întâmplat chiar ca Instanţele de judecată sa uite să trimită deciziile către ANAF pentru a executa infractorii.

Pe lângă sumele identificate prin sentinţe definitive, există şi instituţii care n-au încercat să-şi recupereze prejudiciile. Şi vorbim iarăşi de sume imense din buzunarul nostru.

Există studii care arată cum corupţia subminează statul de drept şi încrederea oamenilor în instituţiile democratice, distruge competiţia, scade nivelul investiţiilor, reduce fondurile publice, creşte sărăcia şi preţul produselor şi serviciilor către populaţie.

Sistemul judiciar înghite bani şi nu pare deloc eficient – urmărirea penală şi procesele în instanţă costă sume enorme de la bugetul de stat, trimiterea în judecată şi închiderea infractorilor costă şi ele. A scăzut numărul faptelor şi infracţiunilor penale, s-a schimbat în bine societatea, s-au recuperat prejudiciile şi banii cheltuiţi pentru săvârşirea actului de justiţie? Răspunsul este. cu siguranţă. NU!

(Articolul realizat de noi se bazeză pe o serie de  informaţii ale PROTV.)