
Giurgiu face parte din rândul județelor care au înregistrat un trend ascendent, săptămâna trecută, privind cazurile de îmbolnăvire cu COVID-19, potrivit unei analize a INSP.
Alba, Bihor, Buzău, Călărași, Covasna, Dolj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Satu Mare, Sibiu, Vaslui și Vâlcea sunt celelalte județe în care s-a înregistrat această creștere.
Potrivit cifrelor oficiale, Alba înregistrează un total de 910 cazuri iar pentru ultimele două săptămâni 152 de noi îmbolnăviri, Bihor 1700 total și 664 în ultimele două săptămâni, Buzău 1831 – 455, Călărași 417 – 106, Covasna 610 – 159, Dolj 1.250 – 441, Giurgiu 535 – 110, Hunedoara 1.365 – 363, Iași 2.076 – 514, Ilfov 1.787 – 448, Maramureș 824 – 333, Satu Mare 172 – 62, Vaslui 1.261 – 561 și Vâlcea 862 – 350. Cifrele corespund bilanțului oficial de luni, 17 august.
În schimb, în județele Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Dâmbovița, Harghita, Mehedinți, Teleorman și Vrancea, trendul epidemiei COVID-19 a fost descendent săptămâna trecută. Evoluția a fost stabilă în București și în celelalte județe.
În săptămâna 10 – 16 august, 32% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Prahova, Argeș, Bihor și Timiș, iar 27% din totalul deceselor au fost înregistrate în Prahova, Argeș, Timiș, Bacău și Bihor, în ultima săptămână.
În 11 județe și Municipiul București se înregistrează o rată de incidență cumulată peste 100/100.000 locuitori.
Municipiul București este zona cu cele mai multe cazuri de la începutul pandemiei, 8.678 fiind totalul actualizat marți 18 august. Capitala a înregistrat în ultimele 14 zile nu mai puțin de 2.312 cazuri noi de îmbolnăvire.
Cu toate acestea în ultimele zile se înregistrează o scădere a ratei de reproducție a virusului, indicele R – valoarea acestuia scăzând sub 1 în urmă cu circa zece zile, ceea ce se traduce într-o reducere a răspândirii acestui virus
Guvernul a extins lista județelor unde se aplica restricții orare pentru operatorii economici
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, în ședința de luni, 17 august, o hotărâre care prevede extinderea listei județelor în cazul cărora sunt instituite restricții orare de funcționare pentru operatorii economici care desfășoară activități în aer liber (terase, cluburi, baruri, etc), precum și pentru operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc.
Potrivit CNSU, restricțiile sunt valabile pana în data de 31 august.
(Jurnal)