Nu mai puțin de 13 intervenții ale Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare și Descarcerare pentru acordarea primului ajutor medical, au fost asigurate de către echipajele ISU Giurgiu, în doar două zile!
Într-una dintre acestea , chiar de 1 iunie, ora 11:22, echipajele I.S.U. Giurgiu au fost solicitate să intervină în localitatea Herești, în cazul unui accident rutier cu o victimă încarcerată. La locul solicitării s-a deplasat o autospecială aparținând Gărzii de Intervenție Colibași. Cadrele ajunse la locul accidentului au constatat că în autoturismul implicat în accident exista o femeie încarcerată în vârstă de 45 de ani, ce se afla în viață. S-a intervenit pentru descarcerarea victimei care a fost ulterior preluată de echipajul SAJ și condusă la o unitate spitalicească.
În aceeași zi , la ora 22:46, I.S.U. Giurgiu a fost solicitat să intervină în localitatea Giurgiu pentru facilitarea accesului echipelor medicale la o persoană în vârstă care nu răspundea la ușa apartamentului în care locuia. La locul solicitării s-au deplasat autospeciala de descarcerare și o autospecială de lucru aparținând Detașamentului de Pompieri Giurgiu. La fața locului pompierii au luat hotărârea de a executa accesul în apartament prin balcon cu o scară culisabilă. Locatara , o femeie în vârstă de 82 de ani, a fost găsită în viață, conștientă , fiind preluată de echipajul SAJ.
(Jurnal)