Polițiștii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, ca urmare a unei sesizării din oficiu, au administrat probatoriul în baza mai multor ordonanțe de delegare emise de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în urma cărora trei instructori auto din cadrul a două școli de șoferi din municipiul Giurgiu (dintre care un inculpat fiind director al uneia dintre școli) au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

În sarcina directorului școlii de șoferi s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (14 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată,  în formă continuată (5 acte materiale)

În sarcina celui de al doilea instructor auto, din cadrul aceleiași școli de șoferi, s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată,  în formă continuată (5 acte materiale).

De asemenea, cel de al treilea instructor auto (angajat al unei alte școli de șoferi), a fost inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (6 acte materiale).

În fapt, în perioada 2018-2019, cei trei inculpați au pretins și primit sume de bani de la candidații celor două școli de șoferi pentru obținerea permisului de conducere, pretinzând că ar putea interveni pe lângă funcționarii din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Giurgiu, în vederea programării acestora în regim de urgență și/sau promovarea probei practice în mod fraudulos, precum și pentru înmatricularea cu prioritate a unor autovehicule.

De asemenea, în unele situații, primii doi inculpați au pretins și primit sume de bani de la elevi ai școlii de șoferi, pentru a le facilita eliberarea în fals a fișei medicale, fără a se prezenta la examenele medicale de specialitate, iar în alte situații au emis în fals adeverințe care atestau efectuarea orelor suplimentare de pregătire practică, fără ca acestea să fie efectuate de facto, condiții legale necesar a fi îndeplinite pentru constituirea dosarului de candidat, respectiv pentru susținerea unui nou examen de către candidații declarați respins în primă fază.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

(JGR)