Decontarea navetei școlare a fost publicată în Monitorul Oficial.

Metodologia pentru decontarea navetei școlare a fost publicată, marți, 20 iulie, în Monitorul Oficial, după ce s-a aflat în dezbatere publică de peste 30 de zile și după ce o organizație a elevilor din Constanța a anunțat că a depus plângere penală pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Administrația Prezidențială. Prin această plângere, organizația l-a acuzat pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, de abuz în serviciu pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021, ordonanța referitoare la decontarea cheltuielilor de transport ale elevilor.

Potrivit Ordinului privind aprobarea „Metodologiei de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu”, intrat în vigoare, „suma maximă aprobată pentru decontarea navetei la nivel de județ este de 171 de lei pe lună – sumă care se aplică pentru cea mai mare distanță, anume de 50 de kilometri”.

Elevii pot solicita, la unitatea de învățământ, acordarea sumei în avans, în cuantumul aprobat pentru cheltuielile de transport pentru o lună.

(Jurnal)