Toți elevii din municipiul Giurgiu vor începe de luni, 10 ianuarie, cursurile în format fizic

0
610

Se știe deja că elevii care au început cursurile în această săptămână, au fost, fără voia lor, nevoiți a face cursurile din fața calculatoarelor, motivul principal fiind acela al lipsei căldurii din școlile și liceele giurgiuvene.

Corina Anton, directoarea Colegiului Național „Ion Maiorescu” ne declara: „Conform unui anunț primit de la Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, cursurile se vor derula, începând din data de 10 ianuarie, cu prezență fizică”.

O precizare extrem de importantă pe care o face directoarea colegiului, este ca toți elevii să se prezinte la cursuri, doar, dacă starea lor de sănătate este una foarte bună.

„Să nu se prezinte la cursuri dacă au simptome, iar în acest caz să își anunțe diriginții despre acest lucru”.

Un sfat pe care mi-l pemit să îl dau părinților mai ales… să pună o haină în plus pe copiii lor, căci sălile de clasă nu vor fi atât de călduroase după zilele în care căldura a fost sistată.

(Ana Magheru)