Prezent în cadrul unei conferinţe de presă ALDE Giurgiu desfăşurată joi, 11 august, copreşedintele, Toma Petcu, a făcut câteva comentarii legate de cel mai dezbătut subiect la ora actuală pe scena politică locală, şi anume transferul administrării Zonei Libere din subordinea municipalităţii în cea a Consiliului Judeţean.
Zilele trecute, am asistat la o conferinţă de presă a domnului primar Nicolae Barbu, care a părut, din punctul meu de vedere, mai mult un autodenunţ. Mă bucur că, până la urmă, a recunoscut că l-a numit pe domnul Noruţ Stănişteanu în funcţia de director tehnic al Zonei Libere, pentru că l-a ajutat în alegerile din 5 mai şi a trebuit să-l recompenseze într-un fel.
Am observat că domnul primar Barbu a făcut referire la patrimoniu. Nu ştiu exact ce înţelege dumnealui (n.r. Nicolae Barbu) prin patrimoniul societăţii, dar eu, care am lucrat la două societăţi importante, cu patrimoniu, vă spun că terenul este în proprietatea statului, deci impozitul pe acest teren va fi încasat în continuare de către Primărie, ca şi impozitul pe clădiri şi pe salarii, pentru că aşa prevede legea – ca încasarea să se înregistreze pe raza UAt-ului unde îşi desfăşoară activitatea societatea respectivă. Toate aceste active au fost folosite timp de 8 ani pentru a crea profit Consiliului local, dar mai ales Zonei Libere. C.L. ar trebui sau poate că deja a făcut-o – să înregistreze această participaţiune la profit, de 302 mii lei în 2014 şi de 344 mii lei în 2015. Este singura sumă pe care Primăria, eventual, ar pierde-o. Alte pierderi nu ar avea… Că, într-adevăr, domnul primar nu-şi mai poate numi oamenii care îi convin, este altă discuţie… (…) Timp de 4 ani, domnia sa nu a creat nicio facilitate în această Zonă, cu excepţia construirii unui drum de acces pentru o firmă de gaz lichefiat. Nu avem infrastructură acolo, nu avem utilităţi… Din punctul meu de vedere, acest lucru trebuie analizat şi găsite soluţii pentru a dezvolta Zona Liberă, a declarat Toma Petcu.
Teodora NICOLAU
D-le PETCU.
Cand ati fost corect cu giurgiuvenii?Dar cu d-l primar?
Cand i-ati asigurat prin cele doua voturi ale PLR majoritatea in consiliu dupa celebra 55 sau acum ?