În conferinţa de presă de vineri, 4 noiembrie 2016, co-preşedintele ALDE Giurgiu, Toma Petcu a vorbit despre modul în care membri actualului guvern tehnocrat şi-au demonstrat incompetenţa încă de la instalare. ,,Mă declar dezamăgit, dar şi dezgustat ! A fost un joc politic bine gândit de preşedintele Klaus Johannis. În săptămâna aceasta s-a făcut primul pas. Avem un premier independent, tehnocrat. Sunt convins că vor fi păstraţi majoritatea miniştrilor din prezent, care timp de un an s-au dovedit a fi mult mai incompetenţi decât miniştrii numiţi politici. Vom avea în fruntea Guvernului oameni care nu au nicio legătură cu politica.”, a declarat co-preşedintele ALDE Giurgiu, Toma Petcu. ,,Rezultatele de la alegerile parlamentare vor fi mult mai bune decât la locale”, a declarat recent Andrei Aurelian Ovidiu.
După cum preciza candidatul Giurgiu ALDE pentru Senatul României, la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Andrei Aurelian Ovidiu, pe lângă politica şi oferta liberală, Alianța Liberalilor și Democraților îmbracă şi o latură socială fără de care nu poate avea un program de guvernare bine stabilit. Referindu-se la această perioadă de precampanie electorală, Andrei Aurelian Ovidiu a precizat: ,,La nivel local am început în forţă această precampanie şi avem în vedere conştientizarea populaţiei în ceea ce priveşte ALDE. Testul de la alegerile locale a fost un test de recunoaştere la nivel naţional a acestui partid. Cu siguranţă vom avea rezultate mult mai bune la alegerile parlamentare din 11 decembrie” , a mai adăugat Andrei Aurelian Ovidiu.
(Teodora Nicolau)
Cu siguranta, ALDE Giurgiu va avea rezultate mult mai bune la alegerile parlamentare decât la locale. În primul rând e vorba de calitatea oamenilor de pe listele ALDE Giurgiu, toţi foarte bine pregătiţi în domeniile lor, chiar şi cu studii politice, toţi având şi experienţă politică. ALDE Giurgiu are atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, cea mai serioasă, competentă şi cinstită echipă. În altă ordine de idei, pe cine să voteze giurgiuvenii, pe STRĂINII DE GIURGIU ŞI DE GIURGIUVENI de la PNL-PDL paraşutaţi de la Bucureşti la Giurgiu, care au tăiat salariile şi pensiile? Sau pe cine să voteze giurgiuvenii pe hoţul, coruptul, mafiotul şi mincinosul de Bădălău de la PSD, care după ce şi-a votat pensie specială şi mărirea salariului de senator, vine în faţa giurgiuvenilor ca un neruşinat, să le mai cerşească un mandat, după alte două mandate de parlamentar? VREM REFORMA CLASEI POLITICE! VREM OAMENI CINSTIŢI, COMPETENŢI ŞI CURAŢI ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI!
„VREM OAMENI CINSTITI………CURATI…….ETC ETC” – asa scrie mai sus, dar sincer eu nu am nimic cu PSD, PNL, ALDE, dar sa-mi arate si mie cineva un politician care se vrea parlamentar sau care a fost parlamentar si este cinstit, curat……….ce cuvinte mari pentru zilele noastre.
Sunt mai multi, nu doar unul. Unii mai altruisti, mai scot chiar si bani din buzunarul propriu pentru cetateni. Mai uitati-va pe liste si o sa gasiti, daca va informati mai bine!