Proba scrisă din cadrul concursului naţional titularizare 2019 în învăţământul preuniversitar se va desfăşura miercuri, începând cu ora 10:00, în 85 de centre de examen, informează Ministerul Educaţiei. Examenul se va desfăşura pe durata a patru ore.
Pentru susţinerea acestei probe, la nivel naţional, s-au înscris 27.724 de candidaţi, dintre care 4.740 sunt absolvenţi din acest an. Aceştia îşi pot valida fişele de înscriere cel târziu până la ora 9,00 dimineaţa.
La nivel naţional sunt disponibile 4.319 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.091 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.228 în mediul rural.
La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, s-au înscris 280 de candidați, pentru 29 de discipline. Dintre aceștia, au fost validați 275 de candidați, iar la examenul scris s-au prezentat 218, restul de 57 preferând să absenteze.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Apoi, timp de două zile, mai exact în perioada 23-24 iulie, va avea loc înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare.
Între 24-29 iulie, va avea loc soluţionarea contestaţiilor, urmând ca pe 30 iulie să fie afişate rezultatele finale.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. În schimb, pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.