Proiectul de lege care prevede majorarea tichetelor de masă a fost adoptat marţi de Camera Deputaţilor cu 267 de voturi „pentru”, astfel încât majorarea va fi operată de la data de 1 martie.Votul este decizional, astfel că propunerea legislativă merge la promulgare, la şeful statului.

Astfel, valoarea bonurilor de masă creşte de la 15,18 lei la 20 de lei. Proiectul de lege modifică în acest sens art. 14 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare. „Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei”, prevede proiectul.

Prevederile legii intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care actul normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD Valeriu Steriu şi toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare s-au exprimat în favoarea acestuia.

În vara anului trecut, Guvernul Dăncilă propusese îngheţarea valorii tichetelor de masă până în primăvara acestui an.

(Jurnal)