Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 3.300 articole susceptibile a fi contrafăcute, textile si încălțăminte , pe care doi cetățeni turci, au încercat să le introducă ilegal în țară.

 În perioada 01-05.05.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în două autocare, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 3.395  articole textile si încălțăminte, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi cetățeni turci, în vârstă de 19, respectiv 40 de ani. Cei doi au declarat că intenționau să le comercializeze, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 380.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.