AcasăActualitateTermenul de „cumpărare” a vechimii, a fost prelungit până la sfârşitul anului

Termenul de „cumpărare” a vechimii, a fost prelungit până la sfârşitul anului

batrani-pensionariPersoanele care nu au ajuns încă la vârsta pensionării îşi pot plăti contribuţia pentru asigurările sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat (pe scurt, îşi pot „cumpăra” vechime) în sistemul public de pensii sau în sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia până în ultima zi a acestui an.

„Decizia  a fost luată de Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă, care prevede prelungirea perioadei de plată, de la 27 aprilie, până la 31 decembrie 2017. Plata contribuţiei se va face, ca şi până acum, într-o singură tranşă sau eşalonat, până la data menţionată, pentru o perioadă de maxim cinci ani retroactiv, calculaţi la data încheierii contractului de asigurare”, declara, pentru „Jurnal Giurgiuvean”, directorul Casei Judeţene de Pensii Giurgiu, Marian Dumitru.  Potrivit evidenţelor Casei Naţionale de Pensii Publice, până la data de 10 aprilie se încheiaseră 13.300 de contracte de asigurare, pentru care s-au achitat aproximativ 79 milioane lei.  La Giurgiu, pentru cele 136 de contracte încheiate s-au achitat 631.000 lei, până la data de 21 aprilie 2014. Vârful încasărilor l-a constituit, la nivel judeţean, ziua de 19 aprilie, când, pentru patru contracte (trei pentru cinci ani şi unul pentru o perioadă mai scurtă de timp) s-au încasat 50.000 lei.                                        (O.C.)

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
19.2 ° C
19.2 °
19.2 °
67%
2.4m/s
3%
mie
19 °
J
27 °
vin
28 °
S
29 °
D
28 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!