AcasăActualitateȚara unde există un singur țânțar, într-un borcan cu alcool

Țara unde există un singur țânțar, într-un borcan cu alcool

Dacă vizitezi Danemarca, Groenlanda, Scoția sau Norvegia ai toate șansele să întâlnești măcar un țânțar. În Islanda, aflată nu la mare depărtare de ele, lucrurile nu stau chiar așa, scrie Business Insider.

Islanda se află, alături de Insulele Seychelles, Polinezia Franceză și Noua Caledonie, printre cele patru țări din lume care spun că nu au populație de țânțari. Asta dacă nu-l punem la socoteală pe cel conservat în alcool la Institutul de Istorie Naturală al Islandei. Este acolo încă din anii ‘80, după ce un om de știință l-a capturat într-un avion.

„L-am urmărit prin cabină până l-am prins. Este singurul țânțar pe care l-am găsit în Islanda până acum”, a spus biologul Gisli Mar Gislason, angajat al Universității din Islanda, pentru The New York Times.

Există mai multe teorii care ar explica de ce nu există țânțari în Islanda. În primul rând, țara este lipsită de iazuri de mică adâncime care se încălzesc repede de la soare și creează un mediu perfect pentru țânțari. Acestea există, de exemplu, în Groenlanda. În plus, Islanda trece prin trei sezoane de îngheț anual, fapt care nu le permite țânțarilor să ajungă la maturitate în sezonul cald înainte ca temperaturile să scadă din nou sub limita înghețului.

(sursa: digi24.ro)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
7.4 ° C
7.4 °
7.4 °
85 %
3.2kmh
85 %
sâm
15 °
Dum
19 °
lun
17 °
mar
17 °
mie
22 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!