Tânăr din Mârșa fără permis, prins de polițiști în timp ce conducea un moped neînmatriculat

0
300

La data de 31 iulie, ora 19.45, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Roata de Jos au oprit pentru control, pe D.J. 601, în localitatea Mârșa, județul Giurgiu, un moped, care nu avea plăcuța de înmatriculare montată, condus de către un tânăr, de 24 de ani, din aceeași localitate.

Fiindu-i solicitate documentele personale cât și ale mopedului, tânărul a declarat verbal că nu are asupra sa niciun document.

S-a procedat la verificarea acestuia în baza de date a Poliției Române, constantându-se faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat”, se precizează într-un comunicat al IPJ Giurgiu.

(Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu)