Polițiștii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări față de un cetățean turc, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Bărbatul călătorea ca pasager într-un autocar, iar printre bagajele acestuia au fost descoperite, ascunse, sute de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia pe care intenționa să le comercializeze în țara noastră.

În cursul acestei dimineți, în jurul orei 05.30, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un autocar care transporta persoane în regim internațional pe ruta Turcia-România.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit în cala mijlocului de transport, printre bagajele pasagerilor, mai multe pungi din plastic de culoare neagră care conțineau 350 de articole vestimentare și 207 parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 48 de ani, pasager al autocarului.

Bunurile, în valoare de aproximativ 112.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, se efectuează cercetări față de persoana în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet”, transmite purtătorul de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu, inspectorul principal de poliție, Roxana Popazu.

(Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu)