sâmbătă, aprilie 19, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Sute de angajaţi APIA au protestat în faţa Guvernului. Centrul Giurgiu este prezent cu 30 de protestatari. Ce răspuns ciudat le-a dat premierul…

Sute de angajaţi APIA au protestat în faţa Guvernului. Centrul Giurgiu este prezent cu 30 de protestatari. Ce răspuns ciudat le-a dat premierul…

1
Sute de angajaţi APIA au protestat în faţa Guvernului. Centrul Giurgiu este prezent cu 30 de protestatari. Ce răspuns ciudat le-a dat premierul…

Miercuri, 29 noiembrie, timp de trei ore, sute de angajaţi ai Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) au protestat în faţa Guvernului, dar şi a sediului Ministerului Agriculturii. Motivul invocat de protestatari este că Legea Salarizării le diminuează salariile, începând cu 1 ianuarie 2018.

În opinia preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din APIA, Octavian Mateescu, salariile angajaţilor APIA vor scădea cu sume cuprinse între 700 şi 2.800 lei. Protestul sindicaliştilor vizează şi alinierea grilei de salarizare din centrele judeţene şi locale ale APIA la cea din aparatul central.

Începând de joi, 16 noiembrie, angajaţi ai APIA din mai multe judeţe din ţară au întrerupt lucrul în semn de protest faţă de perspectiva scăderii salariilor de la 1 ianuarie 2018, ca efect al aplicării OUG 79/2017 (Legea salarizării).

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a transmis angajaţilor APIA din teritoriu „să fie liniştiţi şi să muncească”, pentru că sunt plătiţi pentru munca lor.

„Ei au o singură misiune: munca. O muncă cinstită, pe bani remuneraţi corect. Nu cred că sunt în situaţia să se plângă acum de salarii. Eu asta le-am spus angajaţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură: ‘Staţi linişti şi munciţi!’ Asta le transmit şi acum tuturor funcţionarilor din APIA, pe care îi respect: să fie liniştiţi şi să muncească, până la începutul anului mai este. Acum, trebuie să daţi subvenţiile, pentru că avem bani în buget şi aceştia trebuie să plece către fermieri (…)”, declara, recent, pentru Agerpres, Petre Daea.

Centrul Judeţean APIA Giurgiu este prezent la proteste cu aproximativ 30 de sindicalişti.

În ședința de Guvern , în aceeași zi, premierul Tudose,  ca răspuns la protestele celor aflați în stradă a menționat faptul că directorii  APIA ridică în noul context al majorării salariilor bugetarilor, peste 12.000 de lei pe lună, arătându-se mirat de pretențiile angajaților instituției.

(Jurnal)

1 COMENTARIU

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
17.4 ° C
17.4 °
17.4 °
74 %
1.9kmh
100 %
S
20 °
D
23 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
23 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com