Giurgiuvenii care îşi programează, începând cu prima zi a anului viitor, excursii sau simple călătorii în ţara vecină, trebuie să ia în calcul şi o sumă de bani necesară achitării unor noi taxe introduse recent de guvernul bulgar.

Conform celor de la adevarul.ro, taxele nou introduse vizează traversarea podurilor, tunelurilor şi trecătorilor montane. Cuantumul acestora nu a fost stabilit încă şi nici porţiunile pentru care se vor încasa banii.

Potrivit hotărârii de guvern deja adoptate, taxele şi porţiunile pe care se vor aplica vor fi anunţate de  Agenţia pentru Infrastructură Rutieră, anunţă Sega, citat de Rador.

Acestea sunt prevederile din proiectul propus spre dezbatere publică al Ordonanţei privind condiţiile şi ordinea colectării de taxe pentru folosirea specială a drumurilor republicane, ori a unei părţi a acestora şi pentru folosirea anumitor construcţii pe drumurile republicane, scrie Hotnews.

În proiect se menţionează de asemenea că taxe vor plăti atât conducătorii mijloacelor de transport înmatriculate în Bulgaria, cât şi cei ai celor înmatriculate în străinătate. Aceştia din urmă vor putea plăti şi în euro. Nu vor fi taxate mijloacele de transport ale Ministerului bulgar de Interne, Serviciului Naţional de Pază, Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională, forţele armate şi ambulanţele.

Taxa pentru folosirea specială a drumurilor se va plăti pentru construirea şi exploatarea unor obiective şi suprafeţe comerciale de pe marginea drumului, pentru acordarea de asistenţă rutieră contra cost şi legături rutiere către acestea, pentru instalaţii pentru reclame şi pentru obiective subterane sau supraterane noi sau care au nevoie de reparaţii din aria drumului, cu excepţia celor necesare pentru deservirea acestuia.

Proiectul de ordonanţă prevede, de asemenea, în cazurile în care utilizarea specială are în arie diferite drumuri republicane, iar unul dintre acestea este dat în concesiune, taxele să plătească în două etape şi să se achite în contul Agenţiei pentru Infrastructură Rutieră sau concesionarului.