SURPRIZĂ: Hoț de mașini, prins în trafic de polițiștii giurgiuveni

0
259

La data de 25 mai a.c., ora 02.00, polițiștii de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu, în timp ce patrulau pe strada Tineretului din municipiul Giurgiu, au executat semnal regulamentar de oprire conducătorului auto al unui autoturism ce se deplasa pe strada respectivă.

Întrucât conducătorul auto nu a dat curs solicitării, s-a procedat la urmărirea acestuia, ulterior abandonând autoturismul într-o parcare auto de pe strada Tineretului, din municipiul Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că autoturismul, o Dacia 1310, aparține unui bărbat de 64 de ani, din municipiul Giurgiu însă, acesta era condus de către o altă persoană care, prin folosirea unei perechi de chei, a sustras autoturismul în cauză. 

În urma investigațiilor efectuate, sub coordonarea unității de Parchet, a fost identificată persoana în cauză ca fiind un bărbat de 41 de ani.

Totodată, în urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că la data de 15.05.2020, acesta a mai sustras bunuri din interiorul unui autoturism aflat în fața unui bloc din municipiul Giurgiu.

Astfel, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Giurgiu, ocazie cu care, judecătorul de drepturi și libertăți a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, fapt pentru care, persoana în cauză a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Giurgiu.

(Jurnal)