AcasăActualitateSub 20% din populația eligibilă s-a vaccinat împotriva COVID în județul Giurgiu

Sub 20% din populația eligibilă s-a vaccinat împotriva COVID în județul Giurgiu

Rata de vaccinare a ajuns la 31% la nivel național, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Calculul a fost făcut la populația eligibilă, în vârstă de peste 12 ani. Cei mai mulți oameni s-au vaccinat în București, unde rata de imunizare se apropie de 50%, dar sunt și două județe unde procentajul este sub 20%.

În București s-a vaccinat 49,4% din populația eligibilă. Capitala este urmată de județul Cluj, cu o rată de vaccinare de aproape 46%, județul Sibiu, cu 39%, Timiș – 36,3%, Constanța – 36,5% și Brașov – 36,3%.

„Mai avem doar două județe, Giurgiu și Suceava, care au o rată de acoperire vaccinală sub 20%”, a precizat Gheorghiță.

La nivelul județului Giurgiu, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19, până la ora actuală, este 110.713, dintre care 47.100 au efectuat ambele doze, iar 5.167 au fost imunizate cu doza unică de Johnson&Johnson.

Deși autoritățile naționale au demarat campania „ Orașul vaccinează satul”, campanie la care au participat și un număr de 53 de localități din județ, giurgiuvenii nu s-au îngrămădit să se imunizeze.

Potrivit raportărilor actualizate transmise de către DSP Giurgiu, de la debutul campaniei de vaccinare ”Orașul vaccinează satul”, au fost vaccinate, în total, 2.735 de persoane, după cum urmează:

– 1.099 de persoane (ambele doze), 1.247 (prima doză) – Pfizer
– 120 de persoane (ambele doze), 132 (prima doză) – Moderna
– 137 de persoane (doză unică) – Johnson&Johnson

Nu știm care au fost așteptările autorităților locale, dar cu siguranță își doreau ca numărul celor vaccinați să fie cu mult mai mare…

Conform datelor la data publicării articolului, județul Giurgiu rămâne sub 20% din populația eligibilă, în vârstă de peste 12 ani, vaccinată.

Nu ne rămâne decât să sperăm ca secțiile spitalelor să nu fie pline de persoane bolnave și de ce nu, să ne rugăm ca virusul să treacă pe lângă noi.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
16.4 ° C
16.4 °
16.4 °
86%
0.3m/s
9%
J
16 °
vin
16 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!