O vacă din Republica Bulgaria, care a trecut din greşeală graniţa cu Serbia, adică într-un stat ce nu face parte din UE, urmează să fie pedepsită cu pedeapsa capitală, întrucât normele europene interzic revenirea bovinei în Bulgaria.

”Penka”, o biată vacă aflată  în a şasea lună de gestaţie, s-a rătăcit la 12 mai, când cireada sa păştea în apropiere de localitatea Kopilovtsi, nu departe de frontiera cu Serbia, scrie Agerpres. Din greşeală, Penka a ajuns în ţara vecină, fără să fie interceptată de poliţiştii de frontieră. Ea a ajuns la un fermier sârb, care a identificat-o după crotalia auriculară şi a returnat-o proprietarului său. Dar abia la revenirea acasă au început problemele pentru Penka, după cum  transmite televiziunea publică bulgară BNT. În pofida unui certificat sanitar-veterinar sârb care atestă starea de sănătate perfectă a bovinei, autorităţile bulgare au cerut să fie sacrificată fără întârziere.

Motivul este că a ieşit în afara graniţei UE intrând în Serbia şi nu poate fi reimportată în Uniunea Europeană, din care face parte şi Bulgaria, explică proprietarul său. Autorităţile sanitare bulgare au declarat pentru AFP că nu au nicio marjă de manevră, în pofida apelurilor la clemenţă venite din întreaga ţară după ce acest caz a fost mediatizat.
Decizia nu ţine de resortul nostru. Noi doar aplicăm reglementările europene, a explicat un expert veterinar bulgar. Deja cazul a făcut vâlvă pe rețelele de socializare . O petiție online a fost semnată de 15.500 de oameni pentru ca bovina să fie cruțată, potrivit Euronews.

(Jurnal)