Fapta neobișnuită s-a petrecut în după-amiaza zilei de vineri, în cartierul Micro 4×4 din municipiul Buzău. Doi băieți în vârstă de 10 ani, colegi de clasă, vecini și prieteni, au realizat un plan strategic pentru a pune capăt obligațiilor școlare pe care urmau să le primească, prin intermediul platformei online, de la profesorul de matematică.

După ce au aflat adresa cadrului didactic, cei doi au verificat ca scara blocului să fie liberă de orice priviri indiscrete, au identificat apoi punctul de cablare la rețea a apartamentului profesorului de matematică și, folosind o scară, l-au decuplat pe acesta de la internet.

Din păcate pentru ei, la întoarcerea acasă au constatat nu numai că nu își îndepliniseră dezideratul, ci, dimpotrivă, se aleseseră cu o temă dublă din partea cadrului didactic, acesta urmărindu-i pe toată durata ”lucrării” prin intermediul unei camere de supraveghere discret montate pe palier. „Am aruncat o privire întâmplător și i-am văzut pe cei doi puști la treabă, tăind cablul de internet. Mi-am dat seama care era mobilul acțiunii lor și m-am gândit să le fac și eu o surpriză și, folosind hotspot-ul telefonului, le-am trimis un cadou special care să-i aștepte la sosirea acasă”, a declarat profesorul de matematică.

După sosirea părinților, copiii au mărturisit că „din pricina temelor multe” au apelat la soluția întreruperii internetului. Profesorul nu a dorit să raporteze faptele organelor de Poliție după ce părinții au promis că vor remedia daunele.