
Proiectul de lege referitor la starea de alertă a trecut, luni seara, de votul din Senat, urmând ca miercuri să ajungă în dezbaterea Camerei Deputaților care este for decizional.
Proiectul de lege propus de Guvern, dar asupra căruia au fost operate modificări semnificative în comisii, unde PSD are majoritatea, a fost votat cu 111 voturi pentru, opt împotrivă și 15 abțineri.
Proiectul referitor la starea de alertă a suferit unele modificări radicale în comisii. Astfel, senatorii au introdus în lege obligativitatea ca instaurarea stării de alertă să fi aprobată și de Parlament. Ministrul Sănătății nu mai poate demite șefii de spitale, iar pe perioada stării de alertă nu se mai pot face achiziții publice prin negociere directă, fără publicarea prealabilă a anunțului.
Proiectul de lege al Guvernului cuprinde măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă.
(Jurnal)