Instituția Prefectului Județul Giurgiu informează că la data de 26.03.2020, la nivelul judeţului Giurgiu, se află:

  • în carantină instituționalizată – 60 de persoane;
  • în autoizolare la domiciliu – 1.516 de persoane;

Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către medicii de familie sau de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.

În ultimele 24 de ore, 3 persoane au primit aprobarea de a ieși din regimul de carantinare.

Polițiștii de frontieră giurgiuveni sunt la datorie în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse și efectuează formalitățile de frontieră pentru persoane și mijloace de transport. Ulterior efectuării controlului specific, persoanele care provin sau au tranzitat state ori zone de risc sunt preluate de către reprezentanții Direcției Județene de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

În această perioadă, echipaje din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei şi Direcţiei Poliţiei Locale desfăşoară, atât în sistem integrat, cât şi individual, acţiuni de verificare a respectării autoizolării la domiciliu.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de poliție (215 polițiști), jandarmerie (55 de jandarmi) și poliția locală (12 polițiști locali), în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19:

  • verificarea unui număr de 1.140 persoane cu privire la modul de respectare a măsurilor de izolare, inclusiv persoanele care locuiesc în aceeași locație cu acestea;
  • verificarea a 70 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență;
  • legitimarea a 796 de persoane și verificarea a 479 de autoturisme.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2 dosare penale în contextul epidemiei COVID – 19 și au fost aplicate 242 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 229.350 de lei.

Tot în intervalul menționat, față de o persoană care a încălcat măsura izolării la domiciliu a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 5.000 de lei și introducerea acesteia în carantină.

De asemenea, echipajele din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”. 

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 24 apeluri “112”.

La nivelul județului, autoritățile care își desfășoară activitatea pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul COVID-19 au fost instruite cu privire la modul în care trebuie să interacționeze cu persoanele care declară că sosesc din zone cu risc sau care au intrat în contact astfel de persoane, precum și cu cetățenii aflați în carantină sau izolare la domiciliu și cu cei care solicită sprijin medical.

Instituția Prefectului Județul Giurgiu face un apel către locuitorii județului să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare emise.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Apelați 112 doar în caz de urgență!

 

Centrul Judeţean de Conducere și Coordonare a Intervenției Giurgiu