AcasăActualitateSistemul electronic de eliberare reţete şi decontare medicamente, blocat lună de lună

Sistemul electronic de eliberare reţete şi decontare medicamente, blocat lună de lună

Pacienţii şi medicii de familie sunt nemulţumiţi, în aceste zile, pentru că, aşa cum ne declarau, din cele 22 de zile lucrătoare ale unei luni, sistemul electronic de eliberare reţete compensate şi de decontare a serviciilor şi medicamentelor nu funcţionează decât maxim 15 zile. În rest, blocarea acestuia face imposibilă orice operaţiune.

Contactată telefonic, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări Sociale de Sănătate, Florentina Popescu, a declarat, pentru „Jurnal giurgiuvean”:

„Este o situaţie cu care ne confruntăm în fiecare lună, în perioadele de început ale lunii. Toată lumea intră să facă raportări, ceea ce supraaglomerează sistemul. Nici noi, CJASS, nu putem lucra şi nu putem intra în sistem în această perioadă. Este o problemă la nivel naţional, arhicunoscută. Ca să meargă totul cum ar trebui, ar trebui să vorbim despre o schimbare masivă a întregii infrastructuri, de la calculatoarele acelea vechi, de 15 ani, date de DSP când a fost demarat programul, până la serverele de mare viteză ale Casei Naţionale şi ale Ministerului Sănătăţii. Şi numărul utilizatorilor aplicaţiei s-a mărit, ceea ce a dus, iarăşi, la blocările despre care vorbim, şi nu de ieri, de azi, ci de luni de zile. Sunt mii de accesări, la nivel de Giurgiu, ale acestui sistem, iar pentru remediere ar însemna investiţii masive atât din partea Ministerului sau Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cât şi din partea medicilor”, a încheiat Florentina Popescu.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
98%
0.5m/s
100%
lun
15 °
mar
11 °
mie
15 °
J
16 °
vin
13 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!