sâmbătă, aprilie 26, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Secția specială pentru magistrați va fi desființată

Secția specială pentru magistrați va fi desființată

0
Secția specială pentru magistrați va fi desființată

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege al USR care vizează desființarea Secției de investigare a infracțiunilor în justiție (SIIJ), după ce inițiatorii au precizat că nu există „motive care să justifice înființarea Secției” cât și impactul generat asupra independenței judecătorilor și procurorilor, precum și asupra încrederii cetățenilor în sistemul de justiție penală și, în general, asupra justiției din România, potrivit Mediafax.

Art I Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se desființează. Art V Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, își desfășoară activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție revin la parchetele de unde provin sau se încadrează la alte parchete unde au dreptul să funcționeze, potrivit legii. (2) De la data revenirii la parchetele unde provin, procurorii acare au activat în cadrul SIIJ își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul selecției”, potrivit proiectului de lege al USR. 

De asemenea, „la data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează detașările ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție”, arată sursa citată.

Specialiștii cu statut de funcționar public din cadrul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție se eliberează din funcție cu aplicarea dispozițiilor corespunzătoare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici”.

USR a reamintit faptul că și magistrații din România au făcut apel la Guvern și Parlament pentru a desființa SIIJ. 

Desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost solicitată inclusiv de magistrați, sens în care amintim «Apelul magistraților români către Parlament și Guvern», semnat de peste o mie de judecători și procurori, prin care solicită, printre altele, «desființarea imediată și necondiționată a secției de parrchet separate, creată pentru investigarea infracțiunilor comise de judecători și procurori»”, conchid aleșii USR, în expunerea de motive a inițiativei legislative.

Proiectul a trecut de Camera Deputaților, primă Cameră sesizată, prin depășirea termenului de dezbatere și vot final, la 8 noiembrie, însă for decizional este Senatul.

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
17 ° C
17 °
17 °
65 %
8.2kmh
48 %
S
17 °
D
16 °
lun
17 °
mar
17 °
mie
20 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com