cucÎn cadrul conferinței de    presă, săptămânale, a PSD  Giurgiu, de joi, 20 octombrie,  secretarul general al  partidului, Răzvan Cuc, a  vorbit, printre altele, despre  beneficiile proiectului de lege  privind conversia creditelor  în franci elveţieni la cursul  istoric, proiect depus de PSD  în urmă cu aproximativ o  săptămână și care a primit  votul final din partea  deputaților, urmând a fi  promulgat de președintele  României.
Este o lege care vine în sprijinul persoanelor care au contractat împrumuturi în franci elvețieni. Prin această lege a fost eliminat plafonul de 250 de mii de franci elvețieni, pentru că s-a încercat plafonarea celor care au contractat credite, adică cine avea credite peste această sumă nu intra în categoria prevederilor ce se aplică de către lege, și anume: conversia se realizează prin act adițional la cursul de schimb valutar de la data la care s-a încheiat contractul; în prima fază există o discuție bilaterală între bănci și client pentru a se negocia toate prevederile contractuale. Practic, prin această lege s-a creat cadrul legal ce obligă băncile să respecte consumatorii și aici vorbim de peste 51 de mii de români, efectele legii fiind de 2,4 miliarde de lei, care vor rămâne în buzunarele acestora, după ce această lege va fi promulgată, a declarat Răzvan Cuc.
Un alt subiect abordat de domnia sa, de data aceasta cu impact direct asupra giurgiuvenilor, l-a reprezentat valul de nemulțumiri ale acestora cu privire la întreruperea furnizării apei potabile de către operatorul de apă și canal Apa Service în mai multe zone din municipiu, din cauza datoriilor înregistrate de o parte dintre  cetățeni. În ultimele zile  am fost contactat, atât eu, cât și colegii mei, de mai mulți președinți de Asociații de Proprietari, dar și de o serie de giurgiuveni, cu privire la întreruperea furnizării apei pe anumite scări de bloc din diferite zone ale municipiului, pentru neplata unor sume restante de către unii deținători de imobile. În acest sens, am avut o discuție cu domnul director de la Apa Service,  Constantin Preda și l-am rugat să găsească o soluție, să facă o reeșalonare cu un grafic și un calendar bine stabilit al datoriilor, pentru că nu este normal să privăm oamenii care își plătesc la timp facturile ,  de un serviciu extrem de important , din cauză că alții nu-și plătesc acest serviciu. Pe anumite scări sunt persoane care, poate, de un an de zile nu mai locuiesc acolo și nu este corect să sufere toți pentru câțiva care nu plătesc, a spus secratarul general al PSD Giurgiu.
 
Acesta a adăugat că din informațiile pe care le deținea la ora începerii conferinței de presă, mai erau doar câteva scări de bloc în situația de a nu fi alimentate cu apă curentă, dar problema urma să fie remediată în cursul zilei.
(Teodora Nicolau)

 

1 COMENTARIU

  1. Dar de ce nu li s-a întrerupt apa acestor giurgiuveni în vară, spre exemplu? Atunci nu erau datornici? Sau probabil dumneavoastră acţionaţi acum în precampania electorală, dând ordin de oprire a apei şi apoi de intervenţie de a li se da oamenilor acces la apa atat de necesară tuturor? Veniţi dumneavoastră acum cu scenarita aceasta, ca să primiţi voturi nemeritate? De ce aţi oprit apa giurgiuvenilor? APA NU TREBUIA OPRITĂ! Datornici au fost, sunt şi vor fi mereu!!!! SĂ NU VĂ MAI PERMITEŢI SĂ VĂ BATEŢI JOC DE GIURGIUVENI, DÂND ORDIN LINGĂILOR DUMNEAVOASTRĂ SĂ SE OPREASCĂ APA OAMENILOR, CA MAI APOI SĂ VENIŢI ŞI SĂ NE MINŢIŢI ÎNTR-UN MOD NERUŞINAT CĂ-I AJUTAŢI, CÂND DE FAPT I-AŢI PRIVAT DE APA ATÂT DE NECESARĂ!!! În ,,curtea” cui e APA Service? Nu cumva în ,,curtea” PSD Giurgiu? Că doar aveţi şi Consiliul Judeţean şi Primăria Giurgiu! NU MAI ÎNSCENAŢI CĂ-I AJUTAŢI, CÂND, DE FAPT, LE-AŢI BLOCAT ACCESUL LA APĂ GIURGIUVENILOR SĂRMANI! Şi mai spuneţi că aveţi politică socială!! AVEŢI DIN PLIN NERUŞINARE!!! Cu neruşinare aţi luat şi locul unora din PSD Giurgiu, şi la funcţii de partid, dar şi pe lista de alegeri! Cât aţi plătit pentru locul pe listă? Şeful dumitale cere bani şi pentru funcţii mai mici, dar pentru un post de parlamentar! Probabil că aţi procedat la fel la Zona Libera, ,,vaca de muls” la Giurgiu, fapt pentru care v-aţi luptat cu primarul Barbu, ca să i-o luaţi, dumneavoastră în rol de HOŢ!!! Preţul pentru UN LOC LA PARLAMENTARE a fost mai mare la PSD decât la PPDD, de unde v-aţi paraşutat?! De ce nu rămâneţi director la Consiliul Judeţean? NU SUNTEŢI DELOC STABIL, lucraţi 2 luni într-un loc, 2 luni în alt loc, 3 în altul, ,,nu faceţi pureci mulţi” niciunde!!!! NU AVEŢI DELOC SERIOZITATE!!!! SĂ VĂ FIE RUŞINE!!!