luni, aprilie 28, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Seară magică la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, cu ocazia concertului aniversar – 20 de ani de existență a orchestrei de suflători „VALAHIA”

Seară magică la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, cu ocazia concertului aniversar – 20 de ani de existență a orchestrei de suflători „VALAHIA”

0
Seară magică la Ateneul „Nicolae Bălănescu”, cu ocazia concertului aniversar – 20 de ani de existență a orchestrei de suflători „VALAHIA”

 

Campania electorală a fost uitată pentru două ore, miercuri seară, la concertul aniversar, 20 de ani de existență, a orchestrei de suflători „Valahia”, înființată și coordonată de maestrul Virgil PEȚANCA, profesor și dirijor, directorul Centrului Cultural local „Ion Vinea”.

O atmosferă magică în care membrii orchestrei  și-au manifestat încă odată valoarea artistică incontestabilă, primarul municipiului, Adrian Anghelescu, aflat în sala Ateneului „Nicolae Bălănescu”, vizibil emoționat,  răsplătind efortul depus de-a lungul  celor două decenii de activitate cu o plachetă aniversară și un coș cu flori.

Cam puțin, este adevărat, dar ca să-l citez pe  profesorul Virgil Pețanca, micul cadou  a fost făcut conform binecunoscutei replici: „ După buget Coane Fănică!”

O seară în care  cei prezenți au putut afla întreaga activitate  a celor douăzeci de ani de evoluții concertistice, povestită cu har de dirijorul Virgil Pețanca, însoțit de acordurile unor melodii cunoscute, într-un  program extrem de variat,  în care am putut asculta de la muzică de fanfară, la piesele clasice ale unor compozitori celebri și până la muzică de jaz și film.

Invitați ai acestui moment cu totul special au fost trei soliști ai Operei române ( Alin Stoica, Vlad Miriță, Stephanie Radu) și doi balerini (Ana Toderică și Horia Bucur), ce i-au ridicat pe spectatori de pe scaune pe tot parcursul concertului, prin evoluțiile lor de excepție.

O seară de mai în care melomanii s-au putut reîntâlni cu piesele antologice  ale muzicianului Glenn Miller, iar cinefilii, cu fondul muzical și secvențe din filmele „Pirații din Caraibe”  și  „Parfum de femeie”…

O zi memorabilă ce va rămâne cu siguranță multă vreme în amintirea spectatorilor giurgiuveni prezenți la concert, născând nostalgii, dar și regretul unanim că astfel de clipe nu vom avea ocazia să le vedem prea des la Giurgiu.

Momentul surpriză al serii a fost urcarea pe scena Ateneului a unui puști de clasa a treia pe care profesorul Virgil Pețanca l-a prezentat ca o revelație a domeniului artistic local, elev al școlii de muzică „Dinu Lipatti ” din București, care în ciuda vârstei sale a cântat la trompetă ca un adevărat profesionist.

 

 

Un concert aniversar ce ne obligă pe noi, giurgiuvenii, să solicităm noilor administratori ai puterii locale, ce se vor instala pe funcții, după alegerile din 9 iunie, să aloce un buget generos Centrului Cultural local „Ion Vinea”, respectiv orchestrei de suflători și orchestrei simfonice, ambele conduse de profesorul și dirijorul Virgila Pețanca, artiști care au dovedit că sunt adevărați ambasadori ai acestui municipiu și județ.

Mulțumindu-le membrilor orchestrei pentru dăruirea și efortul depus de-a lungul celor două decenii de activitate, îi așteptăm cu nerăbdare la spectacolele susținute în aer liber, ce vor continua, după cum ne spunea prof. Virgil Pețanca, în această vară.

(Florian TINCU) 

 

 

VREMEA

Giurgiu
cer senin
10.2 ° C
10.2 °
10.2 °
58 %
3.5kmh
0 %
lun
17 °
mar
17 °
mie
21 °
J
24 °
vin
21 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com