Returul se anunță mai incintant decât prima parte a campionatului, după ce mai multe echipe au suferit mari transformări în această pauză competițională. Cu toate acestea, giurgiuvenii par a nu avea rivală nici în retur.

În acest scop, edilul giurgiuvean, Adrian Anghelescu, a asigurat condițiile necesare pentru ca aceste activități să se desfășoare cât mai bine, în cadrul SCM Dunărea 2020 Giurgiu.

Dunărea Giurgiu rămâne și în partea a doua a campionatului principala contracandidată la titlu. Profesorul Dorian Gîrlea a primit unele întăriri interesante, dar în același timp, au plecat jucători ca Tudor Bealcu sau Marius Olteanu.

Dunărea rămâne totuși o echipă cu un lot foarte valoros. Locul trei, din Liga a IV-a, seria Sud, în prima parte a campionatului, la un punct de prima clasată, SCM Dunărea 2020 Giurgiu și-a fortificat lotul cu care va aborda a doua parte a campionatului primului eșalon județean cu nu mai puțin de 6 noi jucători.

„Sperăm să facem impresie bună și la capitolul imagine, pentru că reprezentăm o comunitate frumoasă, pasionată de sport, dar vrem să dovedim că avem valoare și din punct de vedere fotbalistic. Sper să ne atingem obiectivul propus – promovarea în Liga a 3-a. Dincolo de implicarea băieților, cel mai important lucru pentru mine este că am parte de liniște la echipă, fiindcă avem o situație financiară bună, iar pentru asta nu pot decât să le mulțumesc domnilor consilieri locali și domnului primar, Adrian Anghelescu „,a declarat prof. Marin Mirel, directorul- manager al giurgiuvenilor înainte de primul meci oficial din retur.

Cu 7 zile înaintea primului meci de la reluarea campionatului, antrenorul alb-albaștrilor a stabilit lotul cu care va aborda ultima parte a sezonului. 26 de jucători va avea prof. Dorian Gîrlea la dispoziție:

PORTARI: Alexandru Stanciu, Mario Văduva, Valentin Debrețin

FUNDAȘI: Alexandru Ghiță, Narcis Pascu, Oleg Bagrin, Cosmin Dapcea, Mirel Lazăr, Florin Dumitru, Cătălin Bălțat, Marcel Clinchevici, Mihai Mina

MIJLOCAȘI: Florentin Asan, Tony Constantin, Alexandru Popescu, Laurențiu Dima, Ionuț Florescu, Marinel Blaga, Antonio Matache, Adelin Chiran, Marius Gheorghe, Mina Gabriel

ATACANȚI: Alexandru Bilciurescu, Nelu Bucă, Radu Peiu, Petru Tcaci.

Jucătorii veniți în acest inter-sezon la Dunărea Giurgiu :

– Cătălin Stanciu (25 ani, portar – a mai jucat CSU Plopeni, Agricola Borcea, Dacia Unirea Brăila)

– Alexandru Ghiță (30 ani, fundaș,a mai jucat la Voluntari, Popești, Voluntari, Axintele)

– Alexandru Popescu (20 ani, mijlocaș, am mai jucat la LPS Mircea Eliade, Academia Sport Team, Metarlugistru Cugir)

– Radu Peiu (21 ani, atacant, a mai jucat la Voluntari, Energia Remuș)

– Nelu Bucă (37 ani, atacant, a mai jucat Dunărea Giurgiu, Dinamo București, Unirea Slobozia,Tunari, Argeșul Mihăilești)

– Marius Gheorghe (venit de la Viitorul Vedea)

Plecări: Alexandru Mihalache, Delpiero Daianu, Feraru Andrei  – Șoimii Ghizdaru, Horațiu Gheorghe –  Dunărea Oinacu, Marius Olteanu,Tudor Bealcu – Viitorul Vedea

CONDUCEREA CLUBULUI

Adrian Anghelescu, primarul Municipiului Giurgiu- președinte de onoare

Prof. Mirel Marin- director, manager

Econ. Relu Lixandru- contabilul clubului

Staff-ul Tehnic

Profesor Dorian Gîrlea- antrenor

Ionuț Ciurilă- organizator de competiții

După ce s-au disputat meciurile din tur, SCM Dunărea 2020 Giurgiu ocupă locul trei în clasament la un punct de primele două clasate, Energia Remuș și Giganții Vărăști. principalele candidate împreună cu giurgiuvenii la cîștigarea seriei Sud.

În prima etapă din retur, giurgiuvenii vor juca cu Unirea Izvoarele, în deplasare.

În tur municipalii au câștigat pe terenul din Port cu scorul de 7-0.

Cinci victorii, o remiză și două înfrîngeri în meciurile amicale.

Dunărea Giurgiu a susținut în această iarnă opt partide de verificare. Cinci dintre ele au fost încheiate cu victorii, 4-0 cu Avântul Florești, 2-1 cu FC Bolintin Malu Spart, 6-2 cu Dunărea Oinacu, 3-2 cu Real Drăgăneasca și 8-0 cu Maxima Hobaia, două au fost pierdut, 1-4 cu Astra Giurgiu și 1-3 cu Gloria Comana (giurgiuvenii au folosit o echipă fără titulari și cu mai mulți juniori), iar o altă partidă a fost încheiată la egalitate, 2-2, cu AFC Singureni.

Programul echipei giurgiuvene în Seria 7 din Liga a 3-a

Etapa 14: Unirea Izvoarele – Dunărea Giurgiu                  (0-7)

Etapa 15: Dunărea Giurgiu – Energia Remuș                    (0-0)

Etapa 16: Voința Slobozia – Dunărea Giurgiu                    (0-3)

Etapa 17: Dunărea Giurgiu – Giganții Vărăști                    (1-2)

Etapa 18:  Argeșul Hotarele  – Dunărea Giurgiu                 (0-5)

Etapa 19: Dunărea Giurgiu – Viitorul Vedea                       (3-0)

Etapa 20: Dunărea Oinacu – Dunărea Giurgiu                   (1-4)

Etapa 21: Dunărea Giurgiu – Voința Daia                           (5-0)

Etapa 22: MV Călugăreni –   Dunărea Giurgiu                   (0-11)

Etapa 23: Dunărea Giurgiu –                                               Stă

Etapa 24: Real Colibaș – Dunărea Giurgiu                        (0-10)

Etapa 25: Dunărea Giurgiu – Gloria Comana                     (0-1)

Etapa 26: Victoria Adunații Copăceni – Dunărea Giurgiu   (1-1)

(Notă: în paranteză rezultatele din tur)

(Costel Spînu

Costel Nicolae – foto)