În cursul zilei de 1 martie, deputații, asistenții și personalul Parlamentului, s-au strâns pe Esplanada din fața Parlamentului European pentru a manifesta solidaritatea noastră cu Ucraina și poporul ei curajos”.

„Rezoluția pe care am votat-o azi:

– invită instituțiile UE să acționeze pentru a acorda Ucrainei statutul de țară candidată la UE, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

– condamnă cu fermitate utilizarea de către armata rusă a teritoriului belarus, cu sprijinul forțelor belaruse, pentru a lansa o agresiune militară împotriva Ucrainei;

– exprimă solidaritatea deplină cu poporul ucrainean, care a suferit deja opt ani de război în țara sa, și condamnă în termenii cei mai fermi acțiunile Rusiei împotriva Ucrainei;

– îndeamnă la continuarea eforturilor diplomatice pentru a opri agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și a găsi o soluție pașnică bazată pe respectarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei;

– denunță recunoașterea unilaterală de către Federația Rusă a independenței zonelor ocupate de aceasta în regiunile Donețk și Lugansk din Ucraina și îndeamnă toate țările să se abțină de la a se alătura acestei recunoașteri;

– respinge categoric retorica rusă care face aluzie la posibila recurgere la arme de distrugere în masă și reamintește Federației Ruse obligațiile sale internaționale;

– exprimă durerea față de pierderile tragice de vieți omenești și cu suferința umană cauzată de agresiunea Rusiei și subliniază că atacurile împotriva civililor și infrastructurii civile, precum și atacurile fără discriminare sunt interzise în temeiul dreptului internațional umanitar și, prin urmare, constituie crime de război;

– salută inițiativa guvernelor Poloniei, Ungariei, României, Bulgariei, Slovaciei și Moldovei de a menține frontierele lor deschise și de a asigura mijloace de evacuare, adăpost, asistență de urgență, asistență medicală și azil pentru persoanele care fug din calea războiului.

(Foto: Împreună cu deputații PPE Siegfried Mureșan și Eugen Tomac

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola (PPE))

(Dan Motreanu- europarlamentar PNL)