Scăpăm de „showroom”-urile de pe trotuare? Municipalitatea va înfiinţa un Târg Auto lângă Parcul Tineretului

0
108

targ auto1Parcarea Parcului Tineretului (fostul Parc Fără Nume) din municipiul nostru va deveni, în scurt timp, locaţia în care vor fi expuse autoturismele cu inscripţia „DE VÂNZARE”, care, până mai ieri, blocau trotuarele sau locurile de parcare din oraş.

Târgul auto va fi înfiinţat prin hotărâre de consiliu şi, conform proiectului acesteia, va funcţiona zilnic, începând cu data obţinerii avizelor şi acordurilor necesare.

Expunerea vehiculului spre vânzare nu va fi făcută gratis, ci contra sumei de 2 lei expunerea autovehiculului spre vânzare, pe zi – taxă forfetară şi 50 de lei expunerea autovehiculului spre vânzare, pe lună – abonament.

„În zona târgului auto vor fi expuse numai autovehicule spre vânzare, fără niciun alt tip de comerţ. Se interzice staţionarea, depozitarea şi afişarea spre vânzare a mijloacelor auto de orice tip pe domeniul public al municipiului Giurgiu, altul decât cel stabilit prin prezenta hotărâre”, se precizează în proiectul ce urmează a fi dezbătut şi aprobat de aleşii locali, în şedinţa ordinară din luna iunie.

Conform informaţiilor primite de la directorul Direcţiei Patrimoniu din Primăria Giurgiu, Cristi Trăistaru, vor fi amenajate circa 200 de locuri în care vor putea fi expuse aceste maşini.

(Jurnal)