Scăderea taxelor şi mărirea salariilor, moştenirea pe care PSD o lasă „febrei galbene”

0
225

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, social-democratul Marius Budăi, a declarat astăzi pe pagina oficială de Facebook că „greaua moştenire” pe care PSD o lasă „febrei galbene” este scăderea taxelor şi mărirea salariilor, dar şi declararea domeniului construcţiilor ca prioritar.

Marius Budăi a adăugat: „România a avut în august cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană. Eurostat: Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 34,2% în august 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, cel mai semnificativ avans în rândul statelor membre UE, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În august, lucrările de construcţii au crescut în ritm anual cu 1,9% în UE şi cu 1,2% în zona euro.