În cadrul unei recente conferințe de presă susținute de social-democrații giurgiuveni, una dintre întrebările adresate a fost legată de o știre care a apărut și a fost propagată în mediul on-line, dar și în spațiul public giurgiuvean.

Întrebarea se referea la faptul că mai mulți medici (se discuta despre patru cadre medicale) ar fi părăsit Serviciul de Ambulanță al Județului Giurgiu.

La momentul respectiv, deputatul Elena Cristina Dinu, căreia îi fusese adresată întrebarea, a răspuns că nu are cunoștință despre acest aspect, dar că, în perioada următoare, se va informa și va veni cu un răspuns referitor la acest aspect.

Stând de vorbă cu reprezentanți ai SAJ Giurgiu, am aflat că, de fapt, nu a fost vorba despre patru medici, ci despre doi, iar plecarea lor nu a fost cauzată, așa cum s-a zvonit, de condițiile de muncă din cadrul instituției, ci aceștia au plecat pentru un salariu mai mare. Aceiași reprezentanți ne-au precizat faptul că unul dintre cei doi lucrează, la acest moment, la un spital din Capitală, iar cel de-al doilea, este la un cabinet școlar de pe raza municipiului nostru.

Vom reveni cu amănunte legate de acest subiect după conferința de presă de joi, 28 februarie, când conducerea Serviciului de Ambulanță al Județului Giurgiu va aduce o serie de lămuriri cu privire la acest aspect.

(Jurnal)