Reporter: În debutul dialogului nostru, am dori să ne precizaţi câteva date biografice despre dumneavoastră.
Dr. Pick Ladislau: Profit de prilejul pe care mi-l oferă publicaţia dumneavoastră şi aş începe prin a le mulţumi giurgiuvenilor care la alegerile locale din vară mi-au acordat votul de încredere. Acest lucru mă onorează, dar mă şi obligă în acelaşi timp. Mă onorează căci prin votul lor am înţeles că sunt considerat de aceştia giurgiuvean, cu toate că eu sunt doar „adoptat’’ de comunitatea giurgiuveană de mai bine de 30 de ani şi mă obligă, totodată, pentru că oamenii au investit încredere în mine, oferindu-mi posibilitatea de a le reprezenta interesele la nivelul Consiliului Local. Referitor la întrebările dumneavoastră, vă pot spune că am văzut lumina zilei pe 30 noiembrie 1951, în oraşul Petroşani, judeţul Hunedoara, într-o familie de intelectuali. Încă din adolescenţă am fost atras de medicină, absolvind, după cursurile liceale, Facultatea de Medicină Generală din Timişoara. În Giurgiu am venit în anul 1983. De aici, după cum bine ştiţi, nu am mai plecat.
Rep: În continuare, referitor la activitatea şi realizările dumneavoastră profesionale de până acum, ce ne puteţi spune
Dr. P. L: După absolvirea Facultăţii, am profesat în oraşul natal o scurtă perioadă de timp ca medic de medicină generală la Dispensarul Medical Urban Nr. 5 şi la Dispensarul Medical de Întreprindere ’’Mina Uricani’’. Ulterior, am fost admis în secundariat (actualul rezidenţiat), devenind medic specialist în anestezie şi terapie intensivă. De această perioadă mă leagă respectul şi recunoştinţa faţă de doi reputaţi profesori în domeniu, care mi-au devenit modele nu numai în carieră, ci şi în viaţă. Este vorba despre profesorul George Litarczek, întemeietorul Şcolii Româneşti de Anestezie şi Terapie Intensivă şi despre prof. Dan Tulbure, din cadrul catedrei de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic Fundeni. În cei peste 30 de ani de activitate desfăşurată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, am îngrijit peste 40 de mii de pacienţi şi am efectuat peste 30 de mii de anestezii. În toată această perioadă, deşi am fost „curtat’’ de diferite clinici din străinătate şi spitale private din capitală care mi-au făcut oferte avantajoase, echipa închegată de-a lungul anilor la Spitalul din Giurgiu, cât şi „apa băută din Dunăre’’ m-au făcut ca de fiecare dată când, din motive mai mult emoţionale, aş fi părăsit Giurgiu, să mă răzgândesc şi să nu plec din oraşul de care mă simt legat pentru totdeauna. Câţiva ani am fost singurul medic anestezist din Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, punându-mă în permanenţă la dispoziţia pacienţilor. În ierarhia profesională am plecat de la titlul de medic specialist (la vremea aceea fiind unul dintre cei mai tineri specialişti în anestezie şi terapie intensivă din ţară). Ulterior, am obţinut titlul de medic primar, apoi, prin concurs, postul de medic-şef secţie în anestezie şi terapie intensivă. Am fost primul director medical din istoria Spitalului Judeţean de Urgenţă din Giurgiu şi apoi director general al aceleaşi unităţi. Sunt membru al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI), membru fondator al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă Pediatrică (SRATIP) şi membru al Societăţii Europene de Anestezie (ESA). De asemenea, sunt membru al Societăţii Române de Nutriţie Parenterală şi Enterală (ROSPEN) şi al Societăţii Române de Anestezie Regională (SRAR). Am contribuit la elaborarea a 11 comunicări ştiinţifice, din care la patru dintre acestea sunt autor principal. De-a lungul vremii, am participat la numeroase congrese şi simpozioane naţionale şi internaţionale de specialitate. Sunt membru fondator al Sindicatului Independent al Medicilor din România. Din anul 1997 sunt preşedinte ales al Colegiului Medicilor din judeţul Giurgiu, am fost reprezentant al acestuia în Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România. În prezent, sunt reprezentant al Colegiului în Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România. În acelaşi timp, sunt membru în Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România. Deţin competenţe în Managementul Serviciilor de Sănătate, iar timp de trei ani am fost consilier pe probleme sociale şi de sănătate la Cabinetul Parlamentar al deputatului Nicolae Florian. Nu în ultimul rând, sunt membru al Clubului ‚’’Rotary Internaţional Danubius’’ Giurgiu, iar în anul rotarian 2012-2013 am fost preşedinte al acestuia.
Rep: În ceea ce priveşte activitatea politică, în primul rând, când aţi ”cochetat” prima dată cu politica?
Dr. P. L: În primă fază, am intrat în politică în anii 2000 şi am ales social-democraţia. Ulterior, prin prisma faptului că meseria pe care o practic este o meserie liberală, am devenit membru al PNL, candidând pentru funcţia de consilier în cadrul Consiliului Local Giurgiu.
Rep: De curând, aţi devenit consilier din partea PNL în cadrul Consiliului Local Giurgiu. A fost greu drumul parcurs până aici? Ce aşteptări aveţi şi ce vă propuneţi să realizaţi în această calitate
Dr. P.L: Da, sunt consilier local, ca urmare a voturilor exprimate de giurgiuveni la alegerile locale din vara acestui an. Dacă a fost greu sau uşor, sincer, aproape că nici nu mai ştiu. Îmi amintesc doar că atunci când ne întâlneam cu oamenii care ne spuneau cu ce probleme se confruntă şi ce aşteptări au de la noi, mă simţeam tot mai motivat şi mai dornic să pot să-i ajut. Motivul care m-a determinat să mă înscriu în această cursă a fost unul cât se poate de simplu – mai bine pentru noi, pentru toţi giurgiuvenii! Doresc să fiu vocea oamenilor de pe stradă, a celor care locuiesc atât în centrul oraşului, cât şi în cartierele periferice, cărora le este mai greu să-i facă auzite doleanţele la nivelul executivului Primăriei. Doresc ca împreună cu ai mei colegi să stopăm risipa banului public, să promovăm proiecte care să fie benefice pentru locuitorii Cetăţii giurgiuvene, cât şi pentru viitorul copiilor noştri.
Rep: Unde vă vedeţi peste cinci ani?
Dr. P.L: Imediat după 1989, oamenii erau întrebaţi cu ce s-au ocupat în ultimii cinci ani. Era un răspuns uşor de dat! Dumneavoastră mă întrebaţi unde mă văd peste cinci ani. Este foarte greu de dat un răspuns la o astfel de întrebare, mai ales în condiţiile de stres cotidian actual, când nu mai poţi previziona de azi pe mâine, darămite peste cinci ani! Dacă mă întrebaţi unde mi-aş dori să fiu peste cinci ani, v-aş răspunde cu certitudine – în Giurgiu
Rep: Cum v-aţi autocaracteriza, în câteva cuvinte, şi care este cea mai mare împlinire a dumneavoastră?
Dr. P.L: În câteva cuvinte, cred că despre calităţile şi defectele mele cel mai indicat ar fi să-i întrebaţi pe giurgiuvenii care mă cunosc, căci eu s-ar putea să fiu subiectiv. În afară de satisfacţiile pe plan profesional, pe plan ”sufletesc”, un moment de împlinire a fost atunci când am contribuit, în urmă cu 10 ani, alături de părintele Liviu Neacşu, la construirea şi amenajarea capelei ”Sfântul Pantelimon” (de lângă Spital), lăcaş în care credincioşii se pot reculege şi ruga pentru năzuinţele lor. Alături de acestea, în plan personal, cea mai mare realizare a mea sunt copiii cu care mă mândresc. Totodată, pe această cale doresc să mulţumesc întregului colectiv al secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu (medici, asistenţi, infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), pe care îl coordonez de aproape 30 de ani, pentru că au fost alături de mine şi m-au ”suportat” atâta vreme. Noi chiar am format şi, în continuare, formăm o echipă de care sunt foarte mândru şi mă plec în faţa lor pentru felul în care, împreună, am îngrijit mii şi mii de pacienţi.
Rep: Nu în ultimul rând, pentru a ”definitiva” conturarea imaginii de ansamblu despre dvs, ne puteţi vorbi despre hobby-urile pe care le aveţi?
Dr. P. L: Pasiunea mea este profesia mea, care mă defineşte cel mai bine şi îmi oferă, după cum vă mărturiseam, cea mai mare satisfacţie…
Teodora Nicolau