Energetica, bănci, companii industriale, vile şi apartamente de vacanţă – Rusia controlează într-un mod direct un sfert din economia bulgară scrie Flux 24.
Aceasta dependenţă îi costă scump pe bulgari. La 11 ani după aderarea la Uniunea Europeană vecinii noştri de peste Dunăre sunt în continuare dependenţi de Moscova. Investiţiile ruse cuprind ramuri întregi ale economiei. Pe primele locuri se află electroenergetica, industria gazelor, a petrolului şi turismul, transmite Radio Europa Liberă.
Bulgaria a plătit peste 620 de milioane de euro pentru două reactoare de 1 000 de MW destinate proiectului nuclear „Belene”. Suma este enormă pentru cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. Contractul a fost semnat în anii ’80 şi reînnoit în perioada guvernării ex-ţarului Simeon de Saxa Coburg Gotha. Primul guvern Borisov a renunţat la proiect, însă Bulgaria a fost condamnată să plătească reactoarele comandate de foştii comunişti.
Acum se merge spre realizarea centralei, chiar dacă experţii constată că ţara nu va avea nevoie de ea. Rusia asigură combustibilul nuclear pentru prima centrala atomoelectrică „Kozlodui”, care produce două-treimi din energia electrică a Bulgariei. Companii din Rusia au câştigat licitaţiile pentru modernizarea celor două blocuri energetice ale centralei. Alte zeci de milioane de euro costă stocarea compostibilului nuclear uzat.
Rafinăria de la Burgas, cea mai mare din Balcani, aparţine concernului „Lukoil”. Ruşii controlează portul „Lozeneţ” pentru produse petroliere, ca şi 80% din capacitatea depozitelor vamale pentru astfel de produse. Cea mai mare reţea de benzinării deasemeni aparţine concernului „Lukoil”. În pofidă distanţei mici de aprovizionare cu materie primă şi salariile de 40% mai mici faţă de cele din România, de pildă, preţul benzinei şi motorinei rămân printre cele mai mari în Uniunea Europeană. Opozţia de dreaptă consideră că de vină este monopolul rusesc.
Sub controlul Moscovei se află aproape în întregime sectorul gazelor. „Gazprom”-ul asigură întreaga cantitate de gaze necesară Bulgariei. Mia de metri cubi însă costă la Sofia cu 30% mai mult decăt în Germania, constată publicaţia germană „Suddeutsche Zeitung”. Dependenţa în sectorul gazelor se va menţine şi după realizarea gazoductului de tranzit „Turk Stream”.
Martin Vladimirov, unul din autorii studiului „The Kremlin Playbook” constată că dacă ar fi luate în calcul şi legăturile economice indirecte ar reieşi că Moscova controlează între 35 şi 40% din economia bulgară.


