miercuri, mai 14, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Românii sunt în primele două state ce asigură Germaniei forța de muncă  venită din afară

Românii sunt în primele două state ce asigură Germaniei forța de muncă  venită din afară

0
Românii sunt în primele două state ce asigură Germaniei forța de muncă  venită din afară

Numărul locurilor de muncă vacante în Germania a atins un nivel record în trimestrul trei din 2018, se arată într-un raport publicat marţi de Institutul pentru Cercetarea Forţei de Muncă (IAB).

În perioada iulie – septembrie existau 1,24 milioane de locuri de muncă neocupate la nivel naţional – cel mai ridicat nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990 – arată datele IAB. Comparativ cu trimestrul precedent, s-a înregistrat o creştere de 23.000 de locuri de muncă vacante, iar faţă de perioada similară din 2017 un avans de 140.000.

Cea mai mare cerere de locuri de muncă este înregistrată în sectoarele economice unde se produc sau se procesează bunuri în fabrici. În cursul ultimelor 12 luni, numărul locurilor de muncă vacante în acest sector a crescut cu peste o treime, ajungând în prezent la 160.000.

Datele oficiale ale guvernului de la Berlin mai relevă și faptul că multe locuri de muncă din Germania, fie că este vorba de sectorul construcţiilor sau de servicii, sunt ocupate de lucrătorii veniţi din Europa de Est, mai ales din Polonia şi România.

În prezent, fiecare al doilea loc de muncă nou creat în Germania este ocupat de un cetăţean străin, a indicat Agenţia federală pentru muncă.

În prezent, în Germania sunt înregistraţi aproximativ 1,5 milioane de lucrători din Europa de Est, dintre care 422.000 de polonezi şi 349.000 de români.

 

(Jurnal)

 

VREMEA

Giurgiu
cer senin
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
72 %
1.6kmh
0 %
mie
20 °
J
24 °
vin
22 °
S
12 °
D
18 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com