
În comparație cu alte țări din Uniunea Europeană, România a acordat printre cele mai dure sancțiuni, pentru încălcarea normelor impuse de Ordonanța privind prevenirea riscurilor de infectare cu COVID-19, raportat la veniturile populației.
La 31 martie, amenzile au fost cuprinse între 415 și 4150 euro, mult peste venitul mediu lunar brut. Acesta este de 512 euro, potrivit datelor Eurostat din 2014.
Belgia, Franța, Danemarca și Germania au stabilit amenzi al căror minim este sub 400 euro, în condițiile în care populația are un venit mediu lunar de peste 2.000 euro.
În Germania, amenzile au variat între 150 și 500 euro, în Belgia, între 250 și 750 euro, iar în Italia, între 400 și 3.000 euro.
O politică asemănătoare a avut doar Bulgaria, unde amenzile au fost între 2.500 și 7.500 euro. În țara vecină, venitul mediu lunar brut este de 420 de euro.
În legătură cu acest aspect președintele României , Klaus Iohannis, a declarat că fără aceste amenzi, la noi, morții ar fi fost mult mai mulți .
(Jurnal)