joi, aprilie 24, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate România a primit aproape 14 milioane de euro pentru gestionarea crizei sanitare, din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene

România a primit aproape 14 milioane de euro pentru gestionarea crizei sanitare, din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene

0
România a primit aproape 14 milioane de euro pentru gestionarea crizei sanitare, din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene

Executivul European a finalizat plata a 385,5 milioane EUR din Fondul de Solidaritate al UE (FSUE) pentru 17 state membre, între care și România, și trei state candidate din Balcanii de Vest. Ajutorul financiar se adaugă celor 132,7 milioane de euro primite deja în 2020 de Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Croația, Ungaria și Portugalia care au solicitat plata în avans.

Mai precis, România primește 13,93 milioane EUR în urma unei evaluări aprofundate a cererilor depuse, asigurând coerența abordării și egalitatea de tratament.

Ajutorul financiar va sprijini o parte din cheltuielile publice cu echipamentele medicale și individuale de protecție, cu sprijinul de urgență acordat populației și cu măsurile de prevenire, monitorizare și control al răspândirii bolii.

Prin FSUE, Uniunea Europeană și statele sale membre sprijină necondiționat toți cetățenii europeni, atunci când situația o cere, pentru a depăși și învinge crizele, fie ele dezastre naturale sau urgențe sanitare.

FSUE a fost creat în 2002 pentru a sprijini țările eligibile în operațiunile de urgență și de redresare în urma dezastrelor naturale. A fost extins în martie 2020 pentru a acoperi urgențele majore de sănătate publică, dovadă a unității și solidarității europene într-un moment de cumpănă.”

(Europarlamentarul, Dan Motreanu- președinte al PNL Giurgiu)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
69 %
2.1kmh
8 %
J
23 °
vin
25 °
S
24 °
D
14 °
lun
10 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com