
Odată cu apariția Pandemiei, specialiștii (însă din păcate și unii vraci de ocazie) au oferit publicului o serie întreagă de sfaturi și de recomandări privind combaterea sau tratarea Coronavirusului. Din lista acestor tratamente sunt unele care evită medicamentele, optând pentru curele naturiste pe termen lung, ce după părerea acestora induc o anume imunitate a organismului. Iată în rândurile de mai jos una dintre aceste antidoturi, recomandate de site-ul doclife.ro.
Ingrediente: 80 g chimen măcinat;100 g ghimbir ras;1 lingură cuișoare; 200 g miere de albine
Modul de preparare: Puneți într-un ibric 300 ml de apă peste care adăugați chimenul, ghimbirul, cuișoarele și fierbeți timp de 15 minute. Apoi, strecurați acest amestec și fierbeți din nou până scade un sfert din conținut. Lăsați la răcit, iar când ajunge la temperatura camerei, adăugați mierea și amestecați bine.
Consumați o lingură o dată la 30 de minute, timp de 4 ore. După două ore veți observa că durerile încep să se amelioreze. Dacă este nevoie, puteți continua administrarea mai mult timp.
De asemenea, acest remediu poate fi folosit și pentru creșterea imunității, dacă consumați 2 linguri pe zi, una dimineața și una seara, potrivit doclife.ro.
(Jurnal)