Toţi comercianţii de pâine, produse de panificaţie şi produse de patiserie vor fi obligaţi să informeze consumatorii despre produsele care au fost obţinute din produse alimentare congelate.
Prevederea apare în Ordinul preşedintelui ANPC nr. 183/2016 privind informarea consumatorilor de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de comercializare pe teritoriul României a produselor obţinute din produse alimentare congelate care a intrat în vigoare joi, 20 octombrie 2016.
Obligaţia revine şi restaurantelor sau celorlalte locuri din care se pot cumpăra produse alimentare dacă în prepararea lor s-au folosit alimente congelate.
„Operatorii economici care comercializează către populaţie pâine, produse de panificaţie şi produse de patiserie obţinute din produse congelate, precum şi unităţile de restauraţie colective care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligaţia de a informa consumatorii prin afişare la loc vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea, după caz, pe un afiş, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit, ori altele asemenea, ce însoţesc produsul, cu menţiunea ‘produs/din produs decongelat’”, se arată la articolul 3 din ordinul preşedintelui ANPC.
În acelaşi ordin se mai precizează că „termenul produs alimentar congelat este produsul: pâine şi produse de panificaţie, produse de patiserie, carne/produse de origine animală, legume, fructe”.
Jurnal