AcasăActualitateRECORD! Aproape o sută de amenzi, date de polițiștii giurgiuveni, pentru nerespectare...

RECORD! Aproape o sută de amenzi, date de polițiștii giurgiuveni, pentru nerespectare măsurilor de protecție impuse în această perioadă!

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus, la activităţile de verificare participând peste 150 forţe de ordine.

Astfel, au fost verificate 57 de societăți comerciale şi 189 de mijloace de transport, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 105 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.600 de lei. Dintre acestea 96 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activităţi de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții IPJ Giurgiu.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
49 %
1kmh
100 %
vin
10 °
sâm
14 °
Dum
19 °
lun
12 °
mar
14 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!