Dacă Ion Mandu, colegul meu de breaslă nu m-ar fi sunat în cursul zilei de joi, probabil că acest material ar fi arătat cu totul altfel, mai ales după articolul publicat de el pe site-ul pe care îl păstorește de la momentul în care a părăsit redacția cotidianului ”Jurnal giurgiuvean”, un loc în care și-au făcut ucenicia mulți reprezentanți de presă, locali. Din păcate, așa cum i-am spus și la telefon, Ion nu a înțeles mai nimic din intrisecul textului scris de mine. În el nu se încerca un ”laudatium” la adresa senatorului Bădălău, așa cum fostul ucenic al cotidianului, pe care-l conduc de vreo 28 de ani, insinuează, ci despre modul în care deputatul Răzvan Cuc a ocupat funcții pe care nici nu le visase: administrator public, director de Zonă Liberă, ministru secretar de stat (primul giurgiuvean pe o asemenea înaltă funcție), deputat de Giurgiu și în cele din urmă, ministru al Transporturilor.
Și toate astea nu datorită expertizei, sau vocației sale manageriale, nicidecum! Doar grație politicului și respectiv omului pe care-l denigrează astăzi, care, cu același efort cu care Cuc încearcă să-i discrediteze imaginea, i-a convins probabil pe ceilalți membri din Organizația PSD Giurgiu pe care o conducea că acest individ merită încrederea lor.
Mai crede oare cineva că Răzvan Cuc, un modest administrator de societate de panificație, înfierbântat de putere, în partidul garsonieră al lui Dan Diaconescu, ar fi putut să parvină politic într-un timp atât de scurt, atunci când puținii săi partizani începuseră să-l uite, dacă nu ar fi fost sprijinit de un om politic puternic,în stare să deschidă uși, la orice nivel…? Ne mai putem îndoi de asta?
Ioane, repet pentru tine și pentru cei care asemenea ție au înțeles altceva din rândurile materialului meu: Am evaluat lipsa de caracter a lui Cuc, în contextul relației acestuia cu binefăcătorul său, Niculae Bădălău, nicidecum calitățile sale morale în relația acestuia cu ceilalți. Nu percepția cetățenilor asupra liderului social democrat am dorit eu să comentez. În ciuda faptului că efortul deputatului Cuc de a-și suprima mentorul, nu este nou pe scena politicii. Amintim în acest sens scenariul președintelui ALDE Giurgiu, Toma Petcu, prin care l-a executat, fără resentimente, pe liderul partidului din care făcea parte, Lucian Iliescu. Nu că aș regreta vreo clipă acest lucru. (N.B. Atenție, Ioane, să nu înțelegi din nou greșit…!)
Constat doar că similitudinile se întâlnesc des atunci când vine vorba despre politică și politicieni, despre lovituri pe la spate . Dureros este că, uneori, ca și în cazul materialului la care se face referire, orbiți de patimi revanșarde, oamenii renunță a mai fi analitici, echilibrați. Ura față de anumite personaje îi face să devină extrem de agresivi, suspicioși, zărind în spatele oricărei fraze o umbră de trădare, de joc ordinar la două capete. Iată de ce, astăzi, românii se confruntă cu acest puseu de violență, lăsându-se mai tot timpul intoxicați de informații false.
În privința modului divers în care eu, Florian Tincu, judec lucrurile, de la caz la caz, dovedește tocmai viziunea laxă și echidistantă față de fiecare subiect… Călimările de care vorbește Ion Mandu fac parte din recuzita semidocților ce îngroașă grămada de bloggeri și gestionari de site-uri, indivizi care se lasă cumpărați ca pe centură, la una scurtă, care să le potolească necesitățile zilnice măcar pentru o vreme, în compromisul jegos pe care-l fac cu această profesie.
Dacă aș fi dorit să fiu malițios aș fi încheiat aceste rândurile de mai sus cam așa: Auzi, măi Mandule, nu este treaba măgarului de unde beau oile apă…!
Telefonul tău, deloc întâmplător (deși ai încercat să mă convingi de contrariul), îmi dovedește însă că pot să mai sper la polemica onestă în presa noastră de provincie, bazată pe argumente, pe respect între actanții angajați în această luptă de idei și păreri personale.
În ceea ce-l privește pe Răzvan Cuc…rămâne cum am stabilit!
(Florian Tincu)