Ministerul Transporturilor pregăteşte un document pentru actualizarea tarifelor taxei de drum ( rovinietă) în cazul transportatorilor de marfă, conform unei directive europene.

Rovinieta pentru toate categoriile de camioane va creşte de la 4 la 12 euro pe zi sau de la 320 de euro pe an la 600 de euro pe an în cazul camioanelor uşoare de până la 7,5 tone. „Aşa cum reiese din alin.(2) al art. 10a al Directivei, coroborat cu data publicării Comunicării, 18.02.2014, tariful de 12 euro/zi trebuia aplicat începând cu data de 01 martie 2014 pentru toate vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Totodată, urmează să fie majorate şi amenzile pentru lipsa taxei de drum în cazul camioanelor. Proiectul este în dezbatere publică până la data de 1 septembrie. Noile tarife intră în vigore la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Tariful de utilizare pe reţeaua de drumuri naţionale din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Acest tarif a fost introdus în legislaţia naţională prin transpunerea Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.

(Jurnal)