Razie organizată de polițiștii giurgiuveni și Garda Forestieră București

0
229

În ziua de 21 septembrie a.c., între orele 6.00 – 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, Secției Nr. 1 de Poliție Rurală Călugăreni, Secției nr. 2 de Poliție Rurală Comana, Secției nr. 5 de Poliție Rurală Giurgiu și Secției nr. 7 de Poliție Rurală Băneasa, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere București au desfășurat o acțiune în zona de competență a subunităților sus menționate, care a avut ca scop verificarea legalității transporturilor și valorificării de material lemnos, precum și verificarea agenților economici care desfășoară astfel de activități.

În cadrul acțiunii, în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.150 de lei.

Au fost legitimate 45 de persoane, controlate 32 de autovehicule și confiscați 42 mc lemn foc fag, în valoare de 6.255 de lei.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare” –  informează IPJ Giurgiu.

(Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu)