AcasăActualitateRAZIE ORGANIZATĂ DE POLIȚIȘTII GIURGIUVENI

RAZIE ORGANIZATĂ DE POLIȚIȘTII GIURGIUVENI

În noaptea de 4/5 septembrie a.c., între orele 20.00 – 04.00, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului de Acțiuni Speciale și efectivele aflate în serviciu la nivelul celor 8 secții rurale de poliție au desfășurat o acțiune în județul Giurgiu, al cărei scop a vizat verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov2, inclusiv creșterea vizibilității elementului polițienesc, a prevenirii faptelor cu violență, a faptelor contra patrimoniului și a încălcării legislației la regimul rutier.

În urma activităților desfășurate în cadrul acțiunii, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.420 de lei.

Au fost legitimate 266 de persoane, controlate 162 de autovehicule și verificate 6 societăți comerciale.

Ca măsură complementară, au fost reținute 2 permise de conducere, 1 certificat de înmatriculare retras, fiind constatate și 2 infracțiuni la regimul rutier.

Iată care sunt câteva dintre contravențiile constatate:

  • La data de 4 septembrie a.c., ora 23.30, polițiștii din cadrul orașului Mihăilești au depistat o femeie de 32 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.6, în localitatea Mihăilești, județul Giurgiu.
  • În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că femeia în cauză avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
  • Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat.
  • La data de 4 septembrie a.c., ora 22.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat pe strada Gării din municipiul Giurgiu, un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.
  • Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest Drager care a indicat o valoare de  0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând să fie transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

    COMPARTIMENTUL PRESĂ ŞI RELAŢII PUBLICE,
    cabinet@gr.politiaromana.ro

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
14.1 ° C
14.1 °
14.1 °
94%
2.9m/s
93%
vin
18 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °
mar
10 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!