Din păcate, in fiecare zi în lume se estimează că 227 de copii şi tineri (0-19 ani) decedează ca rezultat al violenţei interpersonale şi mai mulţi sunt spitalizati cu diverse traumatisme rezultate în urma agresiunilor.

Factorii determinanţi sunt mai ales actele de violenţă, competenţe sociale mediocre, impulsivitatea, neglijarea indatoririlor şcolare (chiulul de la cursuri, rezultate şcolare slabe) şi sărăcia care cresc riscul individual pentru violenţă. Dar, cauzele principale sunt  educatia primita de copil în familie, cat si manifestarea comportamentului agresiv invatat de catre acestia ca fiind normal ( se invata prin imitatie, acesta este mecanismul de invatare al primelor comportamente ale copiilor).

Marea provocare este corectarea comportamentului agresiv, indiferent care sunt cauzele care îl determină. 

Mușcă?! Împinge?! Trage de păr?! Copilul tău s-a năpustit vreodată asupra altuia și l-a rănit? Poate un alt copil agresiv l-a deranjat pe al tău? Ca părinte trebuie să iei atitudine promptă și fermă!

 Natural, aproape toți părinții fac eforturi pentru a înțelege și a-și ajuta copiii când îi rănesc pe alții sau sunt chiar ei răniți de către alți copii. E un șoc pentru noi prima oară când drăgălașii nostri fii sau fiice mușcă dintr-o dată pe cineva sau aruncă cu ceva în bebelușul familiei. Iată câteva principii care să vă ghideze pentru a înțelege și potoli agresivitatea copiilor, așa încât ei să se poată relaxa și bucura de prietenii și frații lor.

Mai întâi, este necesar să întelegem că copiii nu vor să facă rău nimănui, cel mai probabil ei fie imita un comportament invatat, fie  se simt încordați, speriați sau izolați. În această stare de ”urgență emoțională”, ei se năpustesc asupra altor copii.

Copiii nu intenționează să fie răutăcioși. De fapt, agresivitatea nu poate fi controlată de copii.

Când se simt în siguranță să-și arate sentimentele, copiii supărați nu vor răni pe nimeni. Ei simt o legătură puternică cu părintele și vor apela la ajutorul celei mai apropiate persoane iubite. Vor plânge și vor elibera ghemul de sentimente de frică și suferință pe care îl au. Adultul care ascultă și permite copilului să se ”destrame” îi face copilului un cadou uriaș – oferă destulă grijă și afecțiune cât să-i permită copilului să vindece sentimentele care îi fac viața grea.

Copilul care se dezlănțuie agresiv se simte trist, înspăimântat sau singur. Nu pare să-i fie frică atunci când mușcă, împinge sau lovește, dar frica este de fapt miezul problemei lui. Frica îl privează pe copil de sentimentul de afecțiune față de ceilalți. Încrederea naturală a copilului este înăbușită de sentimente precum: ”Nimeni nu mă înțelege. Nimănui nu-i pasă de mine.” Dacă privești cu atenție poți să vezi cum aceste sentimente transformă fața copilului, chiar înainte de a se dezlănțui, furându-i flexibilitatea și sclipirea din priviri.

Copiii au aceste sentimente de izolare indiferent de cât de apropiați și iubitori sunt părinții lor. Unii copiii sunt înspăimântați și agresivi doar ocazional. Unii copiii au constant sentimentul de frică și disperare care provine din circumstanțe ce nu au putut fi controlate de nimeni. Copiii dobândesc frica dintr-o naștere dificilă, ca urmare a unor tratamente medicale, a tensiunilor din familie, a tristeții celor din jurul lor sau ca urmare a absenței unor persoane dragi. Orice moment în care copilului i-a fost frică, poate crea o tendință către agresivitate.

Părinții  au puterea de a ajuta un copil agresiv.Agresivitatea nu poate fi ștearsă folosind rațiunea, argumentele logice sau Time Out. Ghemul interior de emoții intense nu poate fi atins cu recompense și pedepse. Copilul nu-și poate controla comportamentul din momentul în care se simte deconectat.

Primul pas al unui părinte pentru a ajuta un copil agresiv este să oprească  comportamentul, apropiindu-se și oferind conectare. Apoi, ascultarea îl ajută să vindece suferința pe care o simte.

Copilul va râde sau va plânge, va tremura, va transpira sau se va zbate cu putere. Părintele oferă conectare și siguranță și timpul necesar copilului pentru a se elibera de frică. Plânsul, zbuciumul fizic și transpiratul ajută sistemul limbic – partea de creier care dă alarma emoțională atunci când simte frică – să își restabilească ordinea și să funcționeze creând o breșă pentru sentimentele ce nu pot fi controlate. Sentimentele care cauzează agresivitatea vor ieși la suprafață. Plânsul și lupta fizică le vor ajuta pe copil să se elibereze de emoțiile care îl determină să se comporte astfel.

Nu te aștepta de la copilul tău să fie rezonabil.

Cel mai probabil copilul tău nu va folosi cuvinte pentru a-ți spune cum se simte. Limbajul corporal sau tonul pe care plânge sau urlă îți vor vorbi. Arată-i afecțiunea ta în timp ce se revoltă plin de supărare. Menține pe toată lumea în siguranță limitându-i mișcările atunci când este nevoie – prinde-i încheietura pentru a nu-ți smulge ochelarii sau pune-i o mână în jurul taliei pentru a nu-i permite să te lovească peste picioare.

În timp ce își descarcă de emoțiile puternice nu poate raționa. Nu-i ține predici și nu-i da explicații. Chiar și copiii foarte mici știu diferența între bine și rău. Dar când sunt inundați de sentimente, nu pot asculta vocea interioară a rațiunii și nici pe a ta. După ce sentimentele nefericite s-au dizolvat, copilul poate să-și amintească singur principiile și valoriile pe care i le-ai insuflat.

În niciun caz părintele nu trebuie să își învețe copilul să fie agresiv sau să răspundă agresiv, dacă este implicat într-o dispută! În acest caz, părintele este sută la sută vinovat și „ întărește „ comportamentul agresiv al copilului ! Dacă ajunge la locul faptei prea târziu, atunci mai mulți copii vor avea nevoie de ajutorul său!

Nu trebuie să arunce vina, să se rușineze sau să pedepsească!

Acest fel de acțiuni mai mult înspăimântă copilul și îl izolează. Adăugă alte răni la cele care deja cauzează agresivitatea în copilul respectiv. Va decide pe cine va asculta mai întâi, pentru că, atât agresorul cât și victima au nevoie de sprijin. Va fi mult mai eficient dacă se va concentra pe rând pe fiecare copil, dându-le câte un moment de atenție si aceeași cantitate de atenție și agresorului și victimei.  Copilului care a fost rănit îi va spune : ”Îmi pare rău. Asta a durut. Am să stau un moment cu tine. Apoi trebuie să îl văd si pe celălalt si să îl ajut  – cred că era tare supărat dacă ți-a făcut așa ceva.” 

 Ca părinte, dacă te-ai săturat sau ești furios pe comportamentul copilului tău, caută un alt adult care să te asculte pe tine, fără să te judece și fără să-ți dea sfaturi ( eventual un specialist). Vorbește despre ceea ce-ți vine ție să faci atunci când începe comportamentul agresiv. Vorbește despre cum era tratată agresivitatea atunci când erai tu copil.

Cei mai mulți dintre noi simt nevoia să fie agresivi atunci când copiii lor sunt agresivi cu ceilalți. Găsește în sufletul tău gândurile care te fac să râzi și să plângi. Stai pe firul acestor gânduri și eliberează conglomeratul de sentimente care te tensionează atunci când încerci să intervii sau să te conectezi. Uneori ajută să îți scuturi zdravăn partenerul de ascultare, să lovești cu pumnii în canapea sau să găsești o altă metodă de a-ți elibera energiile agresive. Acest fel de ascultare îți va permite, în momentele dificile, să rămâi concentrat pe copil în loc să fii distras de propriile tale tensiuni.

(Psih. Monica Lăceanu)