Mihaela-Covtun1În cadrul rubricii ”Psihologul din viaţa mea!” de săptămâna aceasta, psihologul Mihaela Covţun ne va vorbi despre conceptul psihologic denumit ”personalitate”, care ne caracterizează pe fiecare dintre noi, dar despre tipologia temperamentală, ce se află în strânsă legătură cu personalitatea.

Personalitatea fiecăruia dintre noi este definită de temperament şi de caracter. Temperamentul, prin definiţie, reprezintă latura psiho-dinamică cu care ne naştem. Trăsăturile temperamentului sunt înnăscute, moştenite şi se manifestă prin modul personal de a vedea lucrurile, de a gândi, începând din frageda copilărie.

Cele 4 tipuri de temperamente sunt:

-sangvinic

-flegmatic

-coleric

-melancolic

Sangvinicul se caracterizează prin optimism, energie, flexibilitatea în modul de gândire şi impulsivitate. Cuvintele caracteristice sangvinicului sunt energie, distracţie, călătorie, activitate. Sangvinicii acţionează prompt, sunt capabili să găsească soluţii, sunt paşnici şi reuşesc cu uşurinţă să se integreze, având puterea să privească adevărul în faţă.

Flegmaticul se defineşte printr-o foarte mare empatie, expresivitate şi capacitate de a citit alte persoane după limbajul trupului. Cuvintele preferate ale flegmaticului sunt sensibilitate, blândeţe, pasiune. Sunt dominaţi de inerţie, sunt perseverenţi, refuză compromisurile, luptându-se pentru propriile idei, se integrează mai greu, au prieteni puţini, aleşi cu grijă, dar faţă de care alocă devotament, manifestând sentimente stabile.

Colericul se asociază cu un nivel ridicat de testosteron, care poate fi prezent atât la bărbaţi, cât şi la femei. Colericului îi plac competiţia şi provocarea, are capacitatea de a elabora diverse strategii, este un om direct şi ferm. Cuvintele care îl descriu sunt ambiţia, perseverenţa şi provocarea. Ca manifestări, tipul de personalitate colerică este inconstant în activităţile de muncă, acţionând cu toată energia de care dispune într-un moment, ca mai apoi să se simtă epuizat, nedozându-şi corespunzător eforturile. Plin de elan, colericii sunt oamenii iniţiativelor, dând dovadă de o mare capacitate de mobilizare proprie, dar şi de forţa de a-i imobiliza pe ceilalţi. Colericii sunt oamenii extremelor, impulsivi, împart lucrurile în alb şi negru, în prieteni şi duşmani.

Melancolicul este definit prin loialitate, calmitate, altruism, ordonându-şi viaţa după reguli bine stabilite. Cuvintele preferate sunt familie, respect, valori. Sunt înzestraţi cu multă răbdare, sunt înclinaţi spre analiză şi precizie, sunt timizi în relaţiile interpersonale, integrându-se cu dificultate în anumite grupuri.

Pentru mai multe informaţii de specialitate, vă invităm să accesaţi site-ul www.terapiegiurgiu.ro

De asemenea, aşteptăm pe adresa redacţiei noastre – jurnalgr@yahoo.com – întrebări adresate psihologului Mihaela Covţun, la  care veţi primi răspunsurile  într-un articol viitor.

( a consemnat Teodora Nicolau)