AcasăActualitatePS Părinte Episcop dr. Ambrozie își îndeamnă preoții să participe la Sfânta...

PS Părinte Episcop dr. Ambrozie își îndeamnă preoții să participe la Sfânta Liturghie a Sfințirii Catedralei Neamului

În conformitate cu prevederile art. 101 și 102, din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Episcop dr. Ambrozie,  a convocat luni, 19 noiembrie, Permanența Consiliului eparhial al Episcopiei Giurgiului, care a avut loc în incinta sediului administrativ al eparhiei noastre.

La ședință au participat și părinții Protoieriei din protopopiatele eparhiei.

Pe ordinea de zi s-au aflat problemele curente de ordin pastoral-liturgic, cultural-misionar, social-filantropic şi administrativ-gospodăresc, cu care se confruntă parohiile și mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Giurgiului.

Principalul subiect al ședinței a fost stabilirea programului pentru participarea clerului și a credincioșilor din Episcopia Giurgiului la evenimentul istoric prilejuit de sfințirea Catedralei Naționale.

Astfel,  PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a îndemnat membrii permanenței să îndrume preoții din cuprinsul eparhiei noastre să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu împreună cu Patriarhul României și cu membrii Sfântului Sinod, dar și la sfințirea Catedralei.

„Evenimentele prilejuite de sfințirea Catedralei Naționale – 25-30 noiembrie 2018 – vor constitui momentul de vârf al omagierii unității de credință și de neam și al comemorării făuritorilor Marii Uniri din 1918″, a amintit Chiriarhul nostru.

De asemenea, au fost luate în discuție ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi modalitățile concrete pentru ducerea la îndeplinire a acestora la nivel eparhial.

La final, părintele Arhim. Teodor Șerban, vicar administrativ,  starețul Măsnăstirii Ioan Rusul din comuna Slobozia,  a prezentat membrilor permanenței, programul cadru al anului 2019, ce a fost decalat de Sfântul Sinod al B.O.R, ca „Anul omagial al interpreților de muzică bisericească” şi „Anul comemorativ Nicodim Patriarhul şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti”.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
97%
2m/s
100%
vin
14 °
S
13 °
D
15 °
lun
9 °
mar
10 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!