Proiectul „Structuri de primire turistice și educaționale sezoniere pentru elevi și tineri, comuna Malu, jud. Giurgiu”, nominalizat la Anuala de Arhitectură București

0
106

Proiectul „Structuri de primire turistice și educaționale sezoniere pentru elevi și tineri, comuna Malu, jud. Giurgiu”, realizat la solicitarea Consiliului Județean Giurgiu, a fost nominalizat la Anuala de Arhitectură București, la categoria Cercetare prin arhitectură / Arhitectură și experiment.

La inițiativa Arhitectului-Şef al Judeţului Giurgiu, Yahia AR Dardari, studenții de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu au proiectat participativ cu elevii din conducerea Consiliului Județean al Elevilor Giurgiu, în cadrul Şcolii de Vară ArhiPera.

Preşedintele ArhiPera, conf. dr. arh. Lorin Niculae, a îndrumat studenţii, pe toată durata taberei de vară de la Malu, pentru armonizarea şi coerenţa viziunii arhitecturale a ansamblului.

În cadrul proiectului, studenţii au explorat spațiile din Casa cu Blazoane, au realizat picture şi desene, au studiat panourile de la Bienala Națională de Arhitectură ediția a XIII-a, 2018, secțiunea „Rural”, organizată de Uniunea Arhitectilor din Romania.

Participanţii au ajutat şi comunitatea locală, prin realizarea de marcaje turistice pe un traseu pe care acestea lipseau.

De asemenea, s-au elaborat modele 3D, schițe și s-au ajustat planurile la nevoile elevilor.

Mai multe detalii în linkul de mai jos:

„Arhitecți, studenți, elevi: proiectare_participativă_experimentală la Malu” (anuala.ro)” a transmis Consiliul Județean Giurgiu.

(Jurnal)